O masă la care stau singur luni, poate și ani întregi și liniște întreruptă doar de animalele din curte sau ale vecinilor. Este realitatea a tot mai mulți vârstnici din Moldova. Peste 330 de mii de persoane de la noi locuiesc singure. Sunt datele recensământului din 2024, care arată că în o treime dintre gospodăriile din țară stă o singură persoană. În spatele acestei statistici se află adesea bătrâni cu copiii plecați peste hotare după o viață mai bună. O echipă UNU TV a mers la două bătrâne rămase fără niciun sprijin, deci pentru care singurătatea nu e doar o cifră dintr-un raport, ci viața plină de greutăți din fiecare zi.
În vârstă de 86 de ani, Paulina Cebotari din satul Rîșcova locuiește singură de mai bine de două decenii. Pierderea recentă a surorii sale i-a făcut zilele și mai grele - doar un mic sprijin vine de la asistenta socială.
„Îi cam greu de trăit una singură... Surorile au murit, părinții au murit și până când mă chinui eu singură. Am asistenta socială care vine la mine de la raion. Ea vine de 2-3 ori pe săptămână, poate să-mi aducă apă, iar uneori vine chiar cu mâncare ei și în mulțumesc că o văd că vine la mine”, spune Paulina Cebotari.
Chiar dacă anii își spun cuvântul, bătrâna nu poate sta degeaba. Are grijă de gospodărie, aduce apă și, cât încă îi permit puterile, lucrează în grădină, fiindcă îi place ca totul să fie la locul lui:
„O să văd o buruiană - n-o să trec pe alături... dacă nu pot cu mâna mă duc repede după sapă. - Nu le lași? - Mie îmi place să fie curat și în cază și afară și peste tot. Grădina o lucrez singură până când. Îmi pun în pământ ca să nu mă duc nicăieri să cumpăr o roșie, un morcov, o ceapă, cartofi.
Asta e muncă, dar pentru muncă trebuie și putere, au mai slăbit, la 86 de ani au slăbit puterile, dar îi mulțumesc Domnului că îmi dă puteri și pot să umblu. Eu încă iarna asta singură mi-am rânit omătul, îmi aduceam câte o căldărușă de apă, astea eu încă le pot face. Pâinică îmi coc singură, doar că la moară deja trebuie să rog pe cineva să-mi ducă grâul și să-mi aducă făina.”
Povestea mătușii Paulina se repetă în multe alte comunități. La 77 de ani, Iulia Cojocari din comuna Rădeni are copiii plecați peste hotare. Și chiar dacă nu duce lipsă de cele necesare, cel mai mult îi lipsește compania oamenilor.
„Satul s-a transformat spre rău... Așa n-ași spune, iată s-au făcut, s-au făcut de toate, dar e pustiu. Satul nostru e pustiu, iată mahalaua asta la noi nici jumătate nu-s. În mahala nu-i nimeni, e greu de tot. Aici nu-i nimeni, aici nu-i nimeni, acolo nu-i nimeni. Toți s-au dus. Asta e greutatea, sunt singură.”
Până nu demult, munca intensă din gospodărie o ajuta să uite de trecerea timpului. Acum, deși îi este mai greu să depună efort, încearcă să rămână ocupată cu treburile pe care încă le poate face.
„Dacă până acum nu prea simțeam pentru că aveam multe păsări, rațe, lucram... Dar acum nu prea pot lucra, nu pot, dar iată tot mi-am mai luat niște puișori și mă mai iau cu dânșii... Dar e grea, singurătatea e grea”, a menționat Iulia Cojocari.
Situația din Rădeni este reprezentativă pentru întreaga zonă. Administrația locală confirmă că în fiecare sat al comunei sunt zeci de bătrâni rămași singuri.
„Cred că la ziua de astăzi, în comuna Rădeni avem în jur de 100 de persoane, bătrâni singuratici. Sunt persoane care sunt monitorizate de administrația publică locală împreună cu asistența socială. Și încercăm prin diverse proiecte, donații, după caz, unde este necesitate la aceste persoane pentru a le asigura acel minim necesar de care au nevoie, în afară de pensia pe care o oferă statul”, a declarat primarul comunei Rădeni, Petru Răbdău.
Sunt doar două exemple dintr-o realitate dură la nivel național. În Republica Moldova, o treime din casele ocupate sunt locuite de o singură persoană. În cifre absolute - aproape 334 de mii de gospodării. Iar nivelul de izolare este critic la nordul țării, unde satele se golesc de la un an la altul. În plus, din totalul de un milion de locuințe din țară, în alte 30 la sută din cazuri trăiesc doar câte doi oameni.
Statul ar trebui să-și asume mai multă responsabilitate pentru bătrânii rămași singuri. Este opinia oamenilor întâlniți în stradă. Dar nu doar autoritățile ar trebui să se implice, spun aceștia, ci și familia, vecinii și întreaga comunitate.
„Multe cazuri sunt și la noi în sat sunt foarte multe. - Dar îi vizitează cineva pe acei bătrâni? - Dacă nu are cine, înseamnă că asistentul social de la primărie sau cineva îi vizitează.”
„Eu sunt din sat, de pildă acolo majoritatea. - Sunt mulți care locuiesc singuri. - Da, da, vin copiii în vacanță. Copiii-s plecați peste graniță.”
„Desigur, și copiii trebuie să aibă grijă de părinții lor. Dar aici este o întrebare foarte profundă. Pentru că, în ciuda tuturor lucrurilor, știm că o mare parte a populației, de până la 45, chiar până la 55 de ani, este plecată peste hotare. Ei muncesc acolo pentru ca părinților și bătrânilor să le fie mai ușor să trăiască. Cunosc foarte multe astfel de cazuri.”
„Din cauza banilor, lumea s-o împrăștiat. Iată la Albișoara, Tamara o cheamă pe dânsa. Iată ea e singură și s-a mai întâmplat cu ea în primăvara asta la Paști, și a ars piciorul. E singurică. Iată eu nu știu, se mai duce cineva la ea. Doi băieți în Anglia are și ambii sunt plecați, se mai duce cineva la dânsa sau nu.”
„Mă rog, cineva nu are soț, soție, toți copii îs plecați. Personal, da. Am careva bătrâni, care chiar nu sunt oameni, dar periodic încercăm să-i vizităm, că vorba ceea să ajungem și noi cândva.”
