Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1700: Alertă în spațiu, morți la Kiev și scopul lui Trump. Germania dezvăluie planurile lui Putin

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1666: Avion atacat în Moldova, ofensivă Vivaldi și alegeri cu Kalașnikov. Zelenski acceptă armistițiul

moldova-rusia-ucrainamoldova-rusia-ucraina
16 septembrie 2026, ora 18:03

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu difuzat marţi de CBS că dronele ruseşti au atacat de două ori spaţiul aerian al Moldovei în timp ce el se afla în această ţară, la bordul avionului său, în tranzit spre alte destinații.

Între timp, steagul de luptă al Armatei Ruse a fost fluturat la protestul oierilor, fiind nelipsit la acțiunile AUR și ale fanilor lui Călin Georgescu din România. Totodată. forțele ucrainene anunță că au lansat o operațiune ofensivă în nordul regiunii Donețk din estul țării, punctul central al luptelor intense din cei peste patru ani de război, relatează Reuters.

UPDATE Chișinăul nu are dreptul să priveze cetățenii ruși din regiunea transnistreană de posibilitatea de a vota la alegerile pentru Duma de Stat din 18-20 septembrie, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, care susține că în regiunea transnistreană ar locui peste 200 000 de ruși. În replică, ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, transmite că demersul Moscovei de a deschide în Transnistria secții de vot neautorizate de Chișinău este unul „neprietenos” și pune la îndoială numărul de cetățeni ruși care ar trai în Transnistria.  

UPDATE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a elogiat-o în discursul despre Starea Uniunii pe Oleksandra „Sasha” Paskal, o tânără gimnastă ucraineană care și-a pierdut un picior în urma unui atac cu rachetă asupra orașului Odesa, scrie Antena3.

UPDATE Statele Unite acuză o rețea asociată serviciilor ruse de informații că ar fi pregătit asasinate și atacuri asupra unor ținte din SUA și Europa, în special împotriva persoanelor și infrastructurilor legate de sprijinul acordat Ucrainei, relatează POLITICO.

UPDATE Belarusul a fost de acord să elibereze 25 de deținuți în schimbul unei noi relaxări a sancțiunilor impuse de Statele Unite, a anunțat miercuri John Coale, emisarul președintelui Donald Trump. Acordul interimar face parte din negocierile prin care Washingtonul încearcă să obțină eliberarea a sute de persoane încarcerate în Belarus, relatează Reuters. 

UPDATE Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a denunţat miercuri presupuse încercări de amestec ale Occidentului în alegerile legislative din Rusia care încep vineri, notează Agerpres.

UPDATE Alegerile din Rusia pentru Duma de Stat sunt programate pentru perioada 18-20 septembrie, dar în regiunile ucrainene ocupate s-a început deja procesul electoral cu urna mobilă, încă de luni, 14 septembrie. Soldați ruși înarmați cu puști Kalașnikov și având fețele acoperite se ocupă de procesul de votare în Donețk. Urna mobilă este utilizată în teritoriile ocupate din Ucraina deoarece Moscova a impus în zonă legea marțială pentru „protejarea votanților și a lucrătorilor electorali”, potrivit autorităților rusești. Alegerile parlamentare din Rusia, pentru Duma de Stat, sunt prezentate de Kremlin ca un sondaj cu privire la războiul din Ucraina care a intrat în cel de-al cincilea an, scrie Euronews. 

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat, într-un interviu pentru CBS, că organizarea alegerilor în timpul ostilităților active este imposibilă din cauza mai multor factori: legislație, probleme legate de organizarea votului în străinătate și în teritoriile ocupate temporar și motive de securitate, scrie Ukrainska Pravda.

UPDATE Până în 2035, autoritățile ruse intenționează să construiască, inclusiv în Hersonul ocupat, șapte unități ale Serviciului Penitenciar Federal (FSIN) care vor combina centre de detenție preventivă (SIZO) și colonii penale cu diferite niveluri de securitate, relatează The Moscow Times. Conform documentului, unitățile vor putea găzdui un total de peste 20.000 de persoane. 5.380 de paturi vor fi prevăzute în centrele de detenție preventivă și 15.120 în coloniile penale.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski a declarat că, în cazul unui acord privind un armistițiu în domeniul energetic, Rusia nu trebuie să efectueze atacuri asupra obiectivelor energetice ale Ucrainei cu niciun tip de armament. „Imposibilitatea de a transporta petrol și de a-l vinde reprezintă un mare minus pentru bugetul Rusiei, de peste 100 de miliarde pe an. Anul acesta, va fi și mai mult – 150 de miliarde. Noi nu lovim niciodată primii. Tactica noastră este să răspundem acolo unde putem, pentru că Putin nu îi respectă pe cei slabi și nici măcar nu se va gândi la negocieri cu astfel de oameni” – a afirmat Zelenski, într-un interviu acordat CBS. Potrivit preşedintelui, atunci când reprezentanții speciali ai președintelui SUA, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au aflat în Ucraina, aceștia au propus să „reflectăm asupra rafinăriilor și altor obiective energetice”. 

UPDATE Aeronava găsită luni pe o plajă din Polonia este o dronă Gerbera-2 înarmată cu Rusia, au anunțat miercuri procurorii polonezi. Drona „a fost securizată și s-a stabilit că era înarmată”, a declarat reporterilor procurorul militar Bartosz Okoniewski.  Procurorul militar a precizat că drona „onținea un focos cu detonator”, fără a oferi detalii suplimentare. Dispozitivul trebuie încă examinat de armată pentru a-i determina originea și ținta, potrivit Le Figaro. Ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunțat luni că forțele armate au localizat drona în apropierea satului Rusinowo, în nord-vestul Poloniei, și au recuperat-o din mare.

UPDATE O zi de război în 2026 costă bugetul Ucrainei 190 de milioane de dolari, excluzând armele furnizate de parteneri; în 2024, cifra a fost de 140 de milioane de dolari. Ukrinform relatează acest lucru, citându-o pe Roksolana Pidlasa, președinta Comisiei Bugetare a Radei Supreme, într-o postare pe Facebook. „De ce devine războiul mai scump? O armată mai mare; mai multe familii de militari cărora statul le garantează sprijinul; și nevoia de mai multe arme - în principal arme de atac cu rază medie și lungă de acțiune, capabile să lovească rafinăriile de petrol rusești care finanțează acest război”, a spus Pidlasa.

UPDATE Mai mulți oficiali ruși de rang înalt își construiesc o imagine de tehnocrați și manageri pragmatici, evitând asocierea directă cu partidul „Rusia Unită” și cu retorica radicală privind războiul din Ucraina. Jurnalistul ucrainean Roman Țimbaliuk susține că acest lucru ar putea indica pregătiri pentru perioada de după Vladimir Putin, notează Adevărul.

UPDATE „În acest război nu poate exista o situație în care ambele părți să iasă în câștig”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru CBS News, subliniind că adevărata victorie pentru întreaga lume este pacea care va pune capăt războiului și va salva vieți omenești.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marţi că intenţionează să se întâlnească "în curând" cu omologul său francez, Emmanuel Macron, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, transmite AFP. "Emmanuel şi cu mine am convenit să ne întâlnim în curând în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite", a declarat Zelenski pe platforma X la finalul unei conversaţii telefonice cu Macron. El a precizat că a discutat în detaliu cu preşedintele francez "stadiul procesului diplomatic" pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi "măsurile avute în vedere" pentru a realiza acest lucru.

UPDATE Pe fondul blocadei porturilor de la Marea Neagră, Ucraina apelează la țările partenere pentru a-și mări exportul de produse agricole prin rute alternative, anunță Rador.

UPDATE Confruntat cu prețuri record la motorină și cu alegerile pentru Congres la mai puțin de două luni distanță, Donald Trump și-a îndreptat criticile spre Ucraina. Președintele american îi cere lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor rusești, susținând că acestea provoacă o penurie care afectează întreaga lume. Momentul nu putea fi mai prost pentru Kiev și nici mai avantajos pentru Moscova, arată o analiză CNN.

UPDATE Polonia a început să amenajeze posturi de observație și bariere defensive în apropierea unor importante puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, în cadrul programului „Scutul Estic”. Autoritățile de la Varșovia spun că măsurile fac parte dintr-un plan mai amplu de consolidare a apărării pe flancul estic al NATO, scrie Adevărul.

UPDATE Belarus desfășoară timp de patru zile exerciții militare în apropierea granițelor cu Polonia și Lituania, două state membre NATO. La manevre participă inclusiv unități mecanizate și batalioane de tancuri. Exercițiile au început pe 15 septembrie și se încheie pe 18 septembrie. Ministerul belarus al Apărării susține că acestea au un caracter defensiv și urmăresc să îmbunătățească actuala capacitate a armatei de a proteja suveranitatea și integritatea teritorială a țării, relatează Kiev Independent.

UPDATE Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a vorbit despre un război „foarte scurt”, după ce Nikolai Patrușev a amenințat că Rusia ar putea ajunge la Varșovia în „două-trei zile”. Afirmațiile au fost interpretate ca o nouă tentativă de intimidare nucleară a Europei.

UPDATE Ucraina este pregătită să oprească luptele pe actuala linie a frontului, dacă Rusia acceptă un armistițiu necondiţionat, urmat de negocieri și garanții de securitate, a declarat Volodimir Zelenski, într-un interviu pentru CBC, citat de Kiev Post. Președintele ucrainean respinge însă ideea unei soluții din care ambele părți să iasă câștigătoare. El consideră că obiectivul lui Vladimir Putin nu este obținerea câtorva teritorii, ci transformarea întregii Ucraine într-o parte a Rusiei. Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească direct cu Putin, dacă discuția ar putea apropia sfârșitul războiului. Kievul pregătește și o întâlnire cu Donald Trump, care ar urma să aibă loc la New York, în a doua parte a lunii septembrie.

UPDATE De-a lungul flancului estic al Europei, atacurile zilnice ale Rusiei cu drone și rachete asupra Ucrainei au evidențiat o lecție adesea ignorată în planificarea achizițiilor pe timp de pace: conflictele moderne pot consuma armament într-un ritm mai rapid decât cel în care multe țări îl pot înlocui, potrivit Agerpres.„Dacă crezi că ai suficiente rachete de croazieră în stoc, probabil că nu le ai”, a declarat Douglas Barrie, de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS). Analiștii afirmă că sectorul european de apărare s-a concentrat ani la rând pe producția în serie mică a unor sisteme sofisticate, în detrimentul capacităților de producție la scară necesară pe timp de război. Astfel, guvernele se află acum în situația de a căuta sisteme mai puțin costisitoare, care pot fi desfășurate în număr mare alături de armamentul avansat produs de companii precum Lockheed Martin, MBDA și Rheinmetall.

UPDATE Polonia va lua măsuri suplimentare pentru a asigura securitatea frontierei sale cu Ucraina, inclusiv o coordonare mai strânsă între armată, poliție, polițiștii de frontieră și funcționarii vamali, a declarat miercuri premierul polonez Donald Tusk, informează Polskie Radio. Tusk a avertizat că Rusia și-ar „putea intensifica acțiunile” în următoarele săptămâni și luni și că o astfel de „escaladare” ar putea fi „extinsă” chiar pe teritoriul polonez. 

UPDATE Corpul 3 al armatei ucrainene a început în regiunea Donețk o operațiune ofensivă cu numele de cod „Vivaldi”, a anunțat comandantul Andrii Bilețki. Obiectivul este eliminarea grupurilor rusești infiltrate în liniile ucrainene și perturbarea aprovizionării lor. Potrivit lui Bilețki, localitatea Serednie a revenit sub control ucrainean, peste 75 kmp au fost curățați, iar trupele au avansat mai mult de zece kilometri. El susține că Rusia a pierdut 1.500 de militari, 12.000 de drone și sute de vehicule blindate și sisteme de artilerie, însă datele nu pot fi verificate independent. Analiștii OSINT citați de Kiev Post estimează că rușii au pierdut controlul asupra a 200–240 de kilometri pătrați, o estimare neconfirmată oficial de armată, scrie Spotmedia.

UPDATE Copii de numai 11 ani sunt instruiți să folosească arme și drone în școlile militare din Transnistria, potrivit organizației Promo-LEX. Pentru anul școlar 2026–2027 au fost înscriși 127 de copii în școlile militare din Tiraspol și Tighina. Elevii poartă uniforme de camuflaj și trăiesc într-un regim de cazarmă. Activiștii avertizează că absolvenții pot fi presați să semneze contracte cu structurile paramilitare separatiste. Zeci de copii au fost trimiși în această vară și la programe de „educație patriotică” din Rusia și Crimeea ocupată. Printre destinații se află tabăra Artek, sancționată de UE, SUA și Marea Britanie pentru rolul său în reeducarea copiilor ucraineni deportați.

UPDATE Generalul-maior rus Anton Grunis, comandantul Brigăzii a 4-a de infanterie motorizată a Rusiei, a fost ucis în regiunea Donețk în urma unui atac organizat cu drone ucrainene, a anunțat miercuri Robert „Magyar” Brovdi, șeful Forțelor de Sisteme Fără Pilot (USF) din Ucraina, relatează Ukrainka Pravda. Atacul a avut loc pe 12 septembrie 2026 în teritoriile ocupate temporar, reprezentând o nouă pierdere majoră de la vârful armatei ruse pe frontul din Ucraina.

UPDATE 77% dintre ucraineni spun că rezistența armată trebuie să continue, chiar dacă Rusia va ataca infrastructura energetică în timpul iernii și va încerca să lase populația fără curent, căldură și canalizare. Numai 12% consideră că Ucraina ar trebui să accepte orice cerere a Moscovei într-o asemenea situație, chiar dacă aceasta ar însemna capitularea, arată un sondaj KIIS prezentat de Ukrinform. Susținerea continuării luptei este majoritară în toate regiunile: de la 83% în Kiev la 68% în estul țării, scrie Spotmedia.

UPDATE Rusia a lansat în cursul nopții 80 de drone asupra Ucrainei, printre care aparate Shahed, variante cu propulsie cu reacție, drone Gerbera și ținte false Parodiya. Forțele Aeriene ucrainene au anunțat că 63 dintre ele au fost doborâte sau bruiate până miercuri la ora 08:00. Lovituri au fost înregistrate în șapte locuri, iar resturi ale aparatelor interceptate au căzut în alte două, scrie Ukrainska Pravda. La Kiev, o hală din districtul Sviatoșîn a luat foc, scrie Spotmedia.

UPDATE Cinci oameni au murit și cel puțin șapte au fost răniți după ce o dronă rusească a lovit un autobuz în districtul Nikopol, din regiunea Dnipropetrovsk. Persoanele rănite au fost preluate de medici și se află sub supraveghere, scrie Ukrainska Pravda. Autoritățile nu au comunicat deocamdată starea fiecărui pacient și nici locul exact în care a fost lovit vehiculul. Nikopol se află pe malul Niprului, în apropiere de centrala nucleară Zaporojie, ocupată de trupele ruse.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina testează o nouă armă destinată interceptării dronelor și a înregistrat o lovitură reușită în cursul nopții, relatează Reuters. „O altă invenție este în curs de testare. Este o invenție ucraineană și a reușit să lovească ținta, drona «Shahed» a fost distrusă”, a spus Zelenski în discursul său video de seară, referindu-se la dronele de concepție iraniană produse acum de Rusia cu care se confruntă armata ucraineană.

UPDATE Liderul ucrainean a mai relatat că, la 13 septembrie, o dronă a atacat un tren de călători în care se aflau oficiali străini de rang înalt aflați într-o vizită în Ucraina, printre care înalţi oficiali ai UE și fostul director al CIA David Petraeus. Aceștia au fost evacuați în apropierea frontierei cu Polonia.  „Poate că nu știau că se aflau acolo americani sau, poate, dimpotrivă, știau, pentru că eu nu am încredere în ei. Cred că știau. Iată de ce – europenii, americanii, o delegație numeroasă se aflau în acest tren, iar ei (ruşii, n.r.) au atacat” – a declarat președintele.

UPDATE Jumătate dintre cele mai mari șase rafinării de motorină ale Rusiei și-au redus sau au oprit complet producția în luna septembrie, în urma atacurilor ucrainene cu drone, scrie Reuters. Trei dintre cele mai mari șase rafinării rusești producătoare de motorină și-au oprit activitatea sau au redus-o drastic în septembrie, după atacurile ucrainene cu drone. Rafinăria Kiriși, din regiunea Leningrad, și-a suspendat complet producția, iar NORSI și rafinăria Volgograd funcționează la aproximativ un sfert din capacitate, potrivit unei analize Reuters citate de Kiev Independent. Cele șase unități principale ale Rusiei asigură împreună jumătate din producția națională de motorină. În regiunea Leningrad au fost introduse temporar limite la vânzarea carburanților, până la 1 octombrie. Atacurile au contribuit la restricții, scumpiri și interdicții impuse de Moscova asupra exporturilor.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit și despre situația de pe front și despre armistițiul energetic anunțat pe 14 septembrie de președintele american Donald Trump. Înțelegerea ar presupune oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice, însă Zelenski susține că, din perspectiva Kievului, aceasta nu funcționează în realitate. Liderul ucrainean respinge și ideea că Ucraina ar trebui să răspundă cu reținere atacurilor Rusiei pentru a proteja procesul diplomatic. „Putin nu respectă și nu vede oamenii slabi și nici măcar nu se gândește să negocieze cu cei slabi. De aceea răspundem. Noi nu atacăm niciodată primii”, a declarat Zelenski.

UPDATE O sursă Suspilne din cadrul Biroului Președintelui Ucrainei a declarat, pe 10 septembrie, că avionul lui Zelenski nu s-a aflat în aer în același timp cu drona rusească, în timpul incursiunii acesteia în spaţiul aerian al ţării. În momentul în care avionul prezidențial urma să plece din Republica Moldova spre Oslo, partea ucraineană monitoriza deplasarea dronelor rusești și aștepta ca acestea să dispară de pe radare. Potrivit interlocutorului Suspilne, avionul lui Zelenski se afla în acel moment la sol. Partea ucraineană a propus, de asemenea, mobilizarea unor avioane de vânătoare F-16 pentru distrugerea dronelor, însă acest lucru nu a mai fost necesar.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia i-a atacat de două ori avionul prezidențial în timp ce se afla în Republica Moldova. De asemenea, Zelenski a relatat despre atacul unei drone asupra unui tren în care se aflau oficiali de rang înalt ai UE și fostul director al CIA David Petraeus. „În Moldova se afla avionul meu prezidențial și tocmai de aceea au atacat Moldova. Când ne-am întors acasă, din nou prin Chișinău, au făcut același lucru” – a declarat președintele, într-un interviu acordat CBS News. Întrebat dacă acțiunea Rusiei ar fi putut avea drept scop intimidarea sa, fără ca Moscova să urmărească neapărat lovirea directă a aeronavei, Zelenski a admis că un asemenea scenariu este posibil.

UPDATE Un tren de pasageri pe ruta Kiev–Nikolaev a fost lovit de o dronă, anunță „Ukrzaliznytsia”. Potrivit șefului companiei, Aleksandr Perțovski, echipele de monitorizare au ordonat din timp evacuarea pasagerilor și a personalului, astfel că nimeni nu a fost rănit. În prezent, autoritățile organizează transferul pasagerilor către Nikolaev.

UPDATE Preşedintele finlandez Alexander Stubb, a afirmat marţi că omologul său american, Donald Trump, a "făcut bine" NATO şi a considerat că Statele Unite rămân "cu siguranţă" un partener în Arctica, într-un interviu acordat AFP în care şi-a prezentat analiza asupra unei lumi pradă unor şocuri repetate, potrivit Agerpres.

UPDATE ONU analizează mutarea ajutoarelor pentru Ucraina în depozite subterane, după ce zece spații ale organizației au fost distruse în atacuri rusești de la începutul anului. Odată cu acestea s-au pierdut produse în valoare de milioane de dolari, inclusiv materiale medicale, produse de igienă și rechizite pentru copii, relatează Ukrinform. ONU ia în calcul și cumpărarea ajutoarelor cât mai aproape de momentul distribuirii, pentru a limita pierderile.

UPDATE Rețea rusească de informații și sabotaj, descoperită în SUA. Procurorii americani au pus sub acuzare cinci indivizi, care încă sunt căutați, despre care au descoperit că planificau și executau acte de terorism și sabotaje, atât pe teritoriul american cât și în Europa, la ordinul și cu finanțarea Kremlinului. Rețeaua este activă de cel puțin doi ani, scrie Biziday.

UPDATE Un steag ce amintește de bătălia de la Kulikovo, care a avut loc în 1380, între mongoli și forțele ruse conduse de Marele Cneaz Dmitri al Moscovei, apare constant la evenimentele publice ale susținătorilor AUR și ai lui Călin Georgescu din România. Este, de fapt, un steag folosit de soldații ruși în războiul din Ucraina. Utilizat timp de secole de către ruși, inclusiv de Ivan cel Groaznic și Petru cel Mare, iar mai apoi, în cel de-Al Doilea Război Mondial, steagul prezintă icoana ”nefăcută de mână omenească”, a lui Iisus Christos. Steagul a fost folosit inclusiv în războaiele de agresiune ale Rusiei asupra altor popoare creștine, cel mai recent caz fiind în Ucraina, scrie G4media.

Foto: Alexandru Dobre/Mediafax
Horoscop 20 octombrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii atrag atenția, Scorpionii reduc cheltuielile, iar Balanțele au o întâlnire
Horoscop 20 octombrie 2026 de la ChatGPT: Gemenii atrag atenția, Scorpionii reduc cheltuielile, iar Balanțele au o întâlnire
/PROMO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL - de la 20:00, la „Alo, TV8”
/PROMO/ O nouă hartă a Moldovei, multe întrebări: Ce se schimbă după reforma APL - de la 20:00, la „Alo, TV8”
Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
Căutări încheiate tragic la Glodeni: Bărbatul dispărut a fost găsit mort
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova
/EXCLUSIV/ Credite mai scumpe, depozite mai atractive: Cu cât ar putea crește dobânzile la băncile din Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente