Au plecat peste hotare pentru salarii mari și o viață mai bună, dar, în realitate, au fost trași pe sfoară. Este vorba despre mai mulți moldoveni recrutați de către o agenție ce organiza migrația ilegală în Israel a cetățenilor Republicii Moldova și exploatarea prin muncă a acestora.
Potrivit oamenilor legii, pentru acte și viza de muncă, victimelor li s-au cerut câte 7.500 de euro. Ajunse în Israel, acestea au fost puse să muncească în alte domenii și au primit salarii mult mai mici decât cele promise.
Totodată, suspecții au profitat de vulnerabilitatea lor și le-ar fi oferit, în mod fictiv, împrumuturi de aproximativ 11.500 de euro. Banii urmau să fie restituiți în șase luni, din salariile câștigate de victime în Israel.
În urma unor percheziții, oamenii legii au ridicat de la suspecți tehnică de calcul, bani și înscrisuri relevante pentru anchetă.
Dacă vor fi găsite vinovați, aceștia riscă până la 12 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 2 la 5 ani.





















