După ce ieri l-a desemnat candidat la funcția de premier pe Siegfried Mureșan, astăzi președintele României a recunoscut că e dificil ca acesta să treacă de votul Parlamentului. Formațiunea AUR a anunțat că nu-i va susține candidatura. Partidul Social Democrat i-a solicitat prim-ministrului desemnat să prezinte public planul său pentru România înainte de a decide dacă îi vor acorda sau nu voturile de încredere. Între timp, astăzi, eurodeputatul a anunțat că deja s-a apucat de lucru. Declarația a fost făcută într-o conferință de presă alături de reprezentanții partidelor care îl susțin - PNL, USR și UDMR.
„- Credeți că are șanse această desemnare? - E dificil, dar eu îmi doresc să reușească. - Dacă nu reușește, luați în calcul să dizolvați Parlamentului? - Haideți să ne uităm la prima etapă și după aceea să vedem”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.
Scenariul anticipatelor peste Prut devine tot mai realist, după ce principalele formațiuni din Parlament au anunțat că nu-l vor susține pe Mureșan. Liderul AUR, George Simion, a acuzat interese străine și o înțelegere ascunsă între Nicușor Dan și PSD. Social-democrații, la rândul lor, i-au cerut premierului desemnat să-și prezinte public planul pentru România și să spună dacă va continua politicile Guvernului Bolojan.
„Înainte de orice discuţie despre majorități și voturile PSD, Siegfried Mureșan trebuie să răspundă public la o întrebare fundamentală: Vrea să schimbe politicile Guvernului Bolojan sau vrea să le continue? Prim-ministrul desemnat trebuie să spună concret ce propune pentru economie și pentru nivelul de trai al românilor”, se arată în mesajul PSD.
Între timp, Mureșan a anunțat că început deja redactarea programului de guvernare, despre care spune că va fi unul serios, pro-european și credibil.
„Obiectivul nostru este ca la începutul săptămânii viitoare să vă prezentăm prioritățile programului de guvernare. În baza acestui program vrem să avem o discuție cu parlamentarii români. Vom fi extrem de transparenți la fiecare pas pe durata acestui proces”, a declarat premier desemnat al României, Siegfried Mureșan.
Siegfried Mureșan a apărut alături de lideri ai partidelor care îl susțin.
„În zilele următoare, prin experții noștri din ministere, colegii de partid, vom furniza toate datele necesare, în așa fel încât viziunea pe care dânsul o are să se bazeze pe date corecte legate de situația țării”, a menționat liderul PNL, Ilie Bolojan.
„USR consideră că este omul potrivit care să conducă un Guvern prin care să fie întărită încrederea oamenilor că România poate să aibă un viitor mai bun decât prezentul”, a declarat liderul USR, Dominic Fritz.
„Considerăm că cel mai important lucru astăzi pentru România este să ne gândim la un Guvern care nu are perspectivă de câteva luni, să găsim o soluție politică care să asigure guvernare până în 2028. Cea mai bună soluție este o refacere, chiar într-o altă formulă, a acelei majorități care s-a destrămat în aprilie”, a spus liderul UDMR, Tanczos Barna.
Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Documentul va fi publicat luni în Monitorul Oficial. Din acel moment, Mureșan are zece zile să prezinte lista miniștrilor și să ceară votul de încredere al Parlamentului.
Pentru învestire, sunt necesare 233 de voturi. PNL, USR și UDMR au împreună 164 de mandate. Dacă li s-ar alătura și reprezentanții minorităților naționale, ar ajunge la 186 de voturi, mai puține decât majoritatea necesară. Mai rămân AUR, PSD și grupurile mai mici. Așa cum AUR a anunțat că nu va vota un guvern condus de Mureșan, iar social-democrații așteaptă publicarea planului, pot fi luate în calcul voturile grupurilor mai mici și ale parlamentarilor neafiliați, care ar putea fi decisive.
Dacă Siegfried Mureșan pică la votul din Parlament, criza politică din România se va adânci. Conform Constituției României, șeful statului va avea atunci dreptul legal de a dizolva Parlamentul și de a convoca alegeri anticipate.




































