S-au târât prin noroi, au trecut prin foc și au luptat până la epuizare pentru unul dintre cele mai râvnite titluri din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” - Bereta Neagră. 51 de polițiști și-au testat astăzi limitele în 15 probe extrem de dificile, care le-au pus la încercare atât rezistența fizică, cât și psihologică.
Începutul traseului a părut simplu la prima vedere. Polițiștii au parcurs pădurea, executând exerciții la indicația instructorilor. În timp ce se târau sau treceau probele, superiorii trăgeau cu gloanțe oarbe, pentru a simula un pericol real.
Următoarele probe au inclus greutăți. Participanții au alergat cu saci de nisip în spate, după care i-au pus într-o autospecială și au împins mașina până la punctul indicat. Unii participanți au parcurs traseul deja pentru a treia oară.
Au participat la exercițiu și șapte polițiști români din Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Marius în acest an a venit să-și susțină colegii. El a obținut „Bereta Neagră” acum doi ani.
O probă care i-a scos din cursă pe unii participanți a fost tragerea la țintă. Una și cea mai complicată probă din punct de vedere psihologic a fost cea din camera de fum. În grupuri de câte nouă, polițiștii, echipați cu măști speciale și însoțiți de instructori, au intrat într-o cameră în care a fost lansată o bombă de fum. Timp de un minut, aceștia au trebuit să-și controleze respirația și să reziste în întuneric, fără să inhaleze fumul toxic.
Bărbații au trecut și prin probe în apă, de luptă și de intervenție în situații cu foc. Din cei 51 de polițiști care au pornit pe traseu, după circa șase ore în care au trecut obstacolele, cu beretă s-au ales doar jumătate dintre ei, 25 de bărbați, patru români și 21 de moldoveni.
Înainte de ceremonia finală, finaliștii au tras din cartușul pe care l-au protejat tot traseul, aceasta fiind ultima probă.




































