Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns la New York, unde se va întâlni și cu Donald Trump. Liderul de la Kiev speră să obțină angajamente concrete pentru apărarea Ucrainei și pentru apropierea unui acord de pace. Între timp, Zelenski s-a întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron la New York.
Premierul Lituaniei a declarat pentru BBC că ţara sa a elaborat planuri de evacuare în faţa ameninţărilor din partea Rusiei, dar a adăugat că „nu se vor preda” în cazul unui atac. Între timp, Polonia vrea să găzduiască 15.000 de soldaţi americani pe teritoriul său. Totodată, forțele de Apărare ale Ucrainei au scos din funcțiune peste 45% din capacitatea proiectată a industriei rusești de rafinare a petrolului, iar criza combustibililor din Rusia se amplifică.
UPDATE Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în faţa Adunării Generale, susţinut marţi, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligenţa artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice şi să reformeze instituţiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăţi în a face faţă provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
UPDATE Aeroportul din Vilnius şi-a suspendat sosirile după detectarea unor baloane dinspre Belarus, iar în acelaşi timp Polonia şi Letonia au lansat operaţiuni militare preventive, notează news.ro. Polonia şi cele două ţări baltice şi-au plasat luni seara spaţiul aerian sub supraveghere consolidată.
UPDATE „Statele membre au raportat existența unor componente de armament și echipamente militare asupra combatanților care se întorc. Deși aceste cazuri nu îi leagă în mod necesar pe indivizii respectivi de activități organizate de contrabandă, ele indică un risc potențial ca anumite componente militare sau alte echipamente utilizate pe câmpul de luptă să fie transportate din Ucraina în UE”, se arată în documentul citat de Euronews.
UPDATE Forțele pentru Sisteme fără Pilot (USF) ale Ucrainei au lovit 300 de petroliere, aparținând „flotei fantomă” a Rusiei, în decurs de 11 săptămâni, în cadrul operațiunii „Molocika”. Din cele 300 de petroliere atacate, 134 se aflau în Marea Azov și 166 în Marea Neagră, a precizat comandantul USF, Robert „Magyar” Brovdi, într-o postare pe Facebook. El a menționat că operațiunea a început la data de 6 iulie, relatează Kiev Post.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți țărilor Uniunii Europene să nu-i scoată de pe lista de sancțiuni pe oligarhii ruși Alisher Usmanov și Mihail Fridman. Zelenski a formulat cererea în timp ce la Bruxelles aveau loc, pe parcursul zilei, negocieri tensionate, de al căror rezultat depinde soarta întregii liste de circa 3.000 de sancțiuni impuse Rusiei pentru războiul din Ucraina, notează Euronews.
UPDATE Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, l-a criticat pe premierul Ungariei, Péter Magyar, pentru recentele sale declarații privind Ucraina, pe care le-a descris drept „inutil de conflictuale”. Șeful diplomației de la Kiev spune că, deși Viktor Orbán nu mai conduce Ungaria, politicile sale de blocaj și izolare par să continue sub noul guvern de la Budapesta, scrie Euro Integration, scrie Antena3.
UPDATE Președintele SUA, Donald Trump, a declarat la Adunarea Generală a ONU că va continua eforturile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina. Trump a spus că speră ca pacea să vină „mai repede decât se așteaptă” și a îndemnat la oprirea vărsării de sânge.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, la sosirea sa la New York pentru prima zi a Adunării Generale a ONU, că un nou acord privind dronele este gata de semnare, subliniind eforturile Kievului de a-și consolida capacitățile de apărare pe măsură ce războiul cu Rusia continuă.
UPDATE Rușii din România au votat diferit față de rezultatul înregistrat în Rusia la alegerile pentru Duma de Stat. La secția din București, Partidul Comunist din Federația Rusă a obținut cele mai multe voturi, 30 din 99, devansând „Rusia Unită”, formațiunea lui Vladimir Putin.Rusia a organizat alegeri pentru Duma de Stat pentru prima dată de când a declanșat invazia pe scară largă în Ucraina. Rușii stabiliți în România și, cel mai probabil, diplomații care au mai rămas la post în București au mers să-și aleagă noii deputați. Partidul lui Putin a obținut majoritatea absolută în Rusia, arată Digi24.ro.
UPDATE Kremlinul a respins marţi propunerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Rusia şi Ucraina să înceteze în mod reciproc atacurile asupra infrastructurilor energetice, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse afirmând că Moscova pledează pentru un acord de încetare definitivă a conflictului, nu pentru un armistiţiu "inutil", relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
UPDATE Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a cerut luni Europei să intensifice presiunea asupra Rusiei, după reuniunea miniștrilor de Externe ai Uniunii Europene de la New York, afirmând că Moscova încearcă să determine statele europene să își reducă sprijinul pentru Ucraina, transmite Mediafax. Kallas a enumerat drept principale priorități ale UE pentru săptămâna reuniunii ONU de la New York războiul Rusiei împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu, securitatea alimentară globală, responsabilitatea pentru crimele comise în timpul războaielor, securitatea maritimă și funcționarea sistemului multilateral.
UPDATE Furnizorii străini din domeniul apărării au datorii față de Ucraina în valoare de aproximativ 10,58 miliarde de dolari, potrivit Ministerului de Finanțe al Ucrainei. Din această sumă, aproximativ 1,70 miliarde de dolari reprezintă creanțe restante sau fonduri pe care Ministerul Apărării le-a plătit deja furnizorilor, dar pentru care bunurile sau serviciile aferente au fost livrate cu întârziere sau nu au fost livrate deloc, relatează Euromaidan.
UPDATE Ghennadi Ziuganov, liderul Partidului Comunist, a declarat că Rusia va avea, în cele din urmă, de pierdut dacă actuala direcție politică rămâne neschimbată, iar invazia rusă la scară largă în Ucraina continuă, scrie Spotmedia.
UPDATE Rezultatul partidului Rusia Unită la alegerile pentru Duma de Stat ar fi fost de aproximativ 34% dacă votul nu ar fi fost viciat de fraude. Această cifră este de 1,7 ori mai mică decât rezultatul oficial al partidului, care a obținut aproape 58% din voturi. Publicația rusă Novaia Gazeta Europe a ajuns la această concluzie în urma unor calcule realizate prin metoda dezvoltată de analistul electoral Serghei Șpilkin. Metoda acestuia se bazează pe premisa că adăugarea masivă de voturi pentru un singur candidat duce la creșterea simultană atât a ponderii voturilor acelui candidat, cât și a prezenței la vot.
UPDATE Moscova ia măsuri pentru a-și extinde capacitatea de a produce zeci de mii de drone ucigașe pe care le folosește în atacurile asupra orașelor ucrainene, potrivit planurilor unei companii de stat ruse obținute de Politico.
UPDATE Forțele ruse au lansat în timpul nopții rachete de diverse tipuri și 212 drone. Apărarea aeriană a doborât 186 de ținte aeriene. Regiunile Dnipropetrovsk, Kirovohrad și Poltava au fost principalele ținte ale atacului, au comunicat dimineață Forțele Aeriene ale Ucrainei.
UPDATE Rușii care au votat la ambasadele și consulatele din străinătate au susținut masiv partidul „Oameni Noi”, potrivit a două exit-polluri independente. Rezultatele diferă radical de cele anunțate în Rusia, unde partidul lui Vladimir Putin a obținut aproape 58% din voturi, scrie Mediafax.
UPDATE Drone ucrainene au lovit ținte civile, inclusiv case și autoturisme, în regiunea rusă Samara – situată pe fluviul Volga și care găzduiește instalații de importanță critică, precum rafinării de petrol –, a declarat marți guvernatorul local. Viaceslav Fedorișcev a anunțat pe aplicația de mesagerie Telegram că zeci de drone au fost doborâte în cursul nopții de sistemele de apărare aeriană. Primarul orașului Samara, Ivan Noskov, a comunicat pe platforma de mesagerie rusă Max că apărarea aeriană a dejucat un atac masiv asupra orașului, situat la peste 1.000 de kilometri sud-est de Moscova. Atât Ucraina, cât și Rusia neagă că atacurile ar viza populația civilă, scrie Rador.
UPDATE Serviciul Federal de Securitate (FSB) a impus o stare de alertă și restricții de circulație în districtele Kingisepp și Slantsy din regiunea Leningrad, în apropierea graniței cu Estonia. Restricțiile, care includ diverse restricții de călătorie, vor rămâne în vigoare până pe 26 septembrie. FSB a declarat că măsurile sunt necesare pentru a preveni încălcările frontierelor și migrația ilegală, precum și pentru a proteja „resursele biologice acvatice” ale lacului Peipus, scrie The Moscow Times.
UPDATE Forțele ruse au lansat în timpul nopții atacuri cu rachete balistice asupra regiunii Dnipropetrovsk. Au avut loc explozii urmate de incendii în orașele Dnipro, Krivoi Rog și Pavlohrad. Atacul s-a soldat cu patru morți și mai mulți răniți în orașul Dnipro. De asemenea, atacul a avariat depozite și incinte aparținând unei companii, relatează Ukrainska Pravda.
UPDATE Un atac nocturn asupra orașului Kiev a distrus parțial un bloc cu cinci etaje din cartierul Dniprovskîi al capitalei. Patru persoane au fost rănite, dintre care trei au fost transportate la spital. Echipele de intervenție au eliberat și salvat 15 locatari din clădirea avariată, a anunțat Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.
UPDATE Lituania are în plan să instaleze sisteme de apărare împotriva dronelor militare la o substație cheie a rețelei electrice care va face legătura între statele baltice și Europa de Vest, într-o zonă despre care surse din serviciile de informații afirmă că ar putea fi ținta unui atac rusesc sub steag fals, transmite Reuters.
UPDATE Turcia a propus o inițiativă menită să împiedice Rusia și Ucraina să atace navele din Marea Neagră, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează agenția TASS, citată de BBC.
UPDATE Companiile ruseşti au început să adapteze terminalele de îngrăşăminte, cărbune şi alte tipuri de mărfuri din porturile baltice şi arctice, inclusiv Ust-Luga şi Murmansk, pentru a exporta cereale, după ce atacurile ucrainene cu drone au perturbat livrările prin porturile de la Marea Neagră, informează Reuters citând surse din sectorul agricol şi de shipping.
UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunțat, marți, că forțele sale au executat un atac masiv asupra unor ținte din Ucraina, lovind instalații industriale și militare, obiective din sectorul energetic și al combustibililor, precum și infrastructură portuară și nave care deserveau armata ucraineană. De asemenea, ministerul a precizat că unitățile sale de apărare antiaeriană au interceptat și distrus 297 de drone deasupra mai multor regiuni rusești în cursul nopții, potrivit Rador.
UPDATE Campania continuă a Ucrainei de lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva rafinăriilor de petrol rusești a scos din funcțiune 45% din capacitatea totală de rafinare a țării, potrivit Statului Major al armatei ucraineneCapacitatea totală de rafinare a petrolului din Rusia a scăzut cu 45% din cauza atacurilor cu rază lungă de acțiune, anunță armata ucraineană.
UPDATE Ucraina a atacat în noaptea de luni spre marţi o rafinărie din regiunea Samara, în sud-estul Rusiei, potrivit autorităţilor locale şi mass-media independente ruse. La rândul său, Rusia a atact trei orașe industriale ucrainene cu rachete hipersonice, notează Digi24.
UPDATE Armata SUA urmează să achiziționeze drone de recunoaștere Raybird, dezvoltate în Ucraina, în cadrul unui contract în valoare de 10,64 milioane de dolari, conform Kyiv Post. Achiziția americanilor este de fapt un semn că există un interes imens pentru tehnologiile ucrainene dezvoltate și testate în condiții de război. Contractul a fost atribuit companiei Skyeton Inc., filiala americană a producătorului ucrainean de drone Skyeton, cu sediul în North Las Vegas, potrivit unui anunț al Pentagonului.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că a avut o discuție la telefon cu liderul american Donald Tump. Zelenski a anunțat că în curând se va întâlni din nou cu Trump. Suntem pregătiți să facem pași cu adevărat importanți, a transmis Zelenski.
UPDATE Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mîhailo Fedorov, a declarat că i-a propus personal președintelui Volodimir Zelenski organizarea alegerilor prezidențiale în luna iunie și că acesta a fost inițial de acord. Conform lui Fedorov, președintele a abandonat ulterior ideea, după ce a aflat că fostul comandant al armatei, Valeri Zalujnîi, ar fi intrat în cursă, scrie Kyiv Post.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o întâlnire cu directorul CIA, John Ratcliffe, pe aeroportul Shannon din Irlanda, în timpul deplasării sale către New York pentru reuniunile Adunării Generale a ONU, relatează Reuters, citând două persoane familiarizate cu discuția.
UPDATE Autoritățile române l-au reținut săptămâna trecută la frontiera Republicii Moldova cu România pe un cetățean moldovean acuzat de procurorii din Franța de subminarea moralului forțelor armate, cu intenția de a prejudicia apărarea națională, a scris în premieră Ziarul de Iași. El era dat în urmărire din 2025, după ce a fost inculpat pentru că ar fi fost șeful unei operațiuni orchestrate de Rusia prin care mai mulți cetățeni moldoveni creau graffiti-uri ce înfățișau sicrie cu inscripții ce făceau referire la conflictul ucrainean.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, după o întâlnire cu Emmanuel Macron, că Franța este pregătită să asigure Ucrainei sisteme suplimentare de apărare antiaeriană SAMP/T și rachete pentru acestea, prin fondurile disponibile în cadrul împrumutului UE. Franța va furniza Ucrainei radare pentru apărarea aeriană și rachete interceptoare, după discuțiile dintre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski la New York.
UPDATE Emmanuel Macron şi Donald Trump s-au întâlnit noaptea trecută la New York, înaintea Adunării generale ONU care începe astăzi şi la care cei doi lideri vor participa şi lua cuvântul. Preşedintele francez l-a vizitat pe omolgul său în Trump Tower pentru a aborda teme foarte precise şi de actualitate: situaţiile din Ucraina şi din Orientul Mijlociu.
UPDATE Jurnaliștii de la publicația cehă Seznam Zprávy au descoperit că reprezentanți ai Rybar — un centru de analiză și unul dintre cele mai mari canale de Telegram care susțin războiul, având legături cu Ministerul rus al Apărării — activează în Europa și realizează periodic interviuri cu politicieni, jurnaliști și experți, potrivit meduza.io.
UPDATE Prim-ministrul Mindaugas Sinkevičius a declarat pentru emisiunea Newsnight că lituanienii se simt „ameninţaţi constant” de Rusia, în parte din cauza dronelor care pătrund în spaţiul aerian al ţării. El a declarat pentru „Newsnight” că, dacă ţara sa ar fi atacată, „vom riposta... vom intra în luptă”. Totuşi, a precizat că există planuri pentru „o serie de scenarii” şi a dat ca exemplu evacuarea „fără probleme” a persoanelor în vârstă din oraşe, evitând blocajele de trafic.
UPDATE Ungaria nu doreşte să facă parte, în acest stadiu, din noul format de cooperare regională, denumit Iniţiativa pentru integrare carpatică „C8”, la iniţiativa Kievului, a declarat marţi pentru agenția de știri AFP Ministerul ungar de Externe, citat de Agerpres.
UPDATE Un psihiatru renumit din SUA, dr. Bandy Lee, președintele Coaliției Mondiale pentru Sănătate Mintală, a susținut în timpul unui nou episod al emisiunii „The Weekend Show” de la MeidasTouch că există semne „periculoase” ale declinului mintal al lui Donald Trump.Experta a afirmat că aceste semne tulburătoare atestă faptul că starea mintală a lui Trump continuă să se deterioreze. Dr. Bandy Lee spune că recenta încercare a lui Trump de a se implica în tragedia din 11 septembrie 2001 arată cât de „fragil este sentimentul său de identitate”, potrivit RAW Story.
UPDATE Donald Trump a anunțat pe rețeaua sa de socializare Truth că „Statele Unite lucrează la o tranzacție uriașă privind achiziționarea de potasiu din Belarus”. Președintele american a invocat prețul mult mai mic, comparativ cu produsele achiziționate din Canada. „Prețul ar fi mult mai mic decât cel pe care îl plătim în prezent Canadei, o veste foarte bună pentru fermierii și crescătorii de animale.” În ultimele săptămâni, Trump și-a intensificat războiul comercial cu Canada, un aliat pe termen lung al SUA și cel mai mare furnizor de potasiu al țării, potrivit The Guardian.



















