17 ani de așteptare, zeci de ședințe și nicio decizie definitivă. Este povestea lui Damian Hîncu, unul dintre tinerii bătuți în timpul protestelor din 7 aprilie 2009, care încă își caută dreptatea în instanță. Dosarul în care este judecat fostul vicecomisar al Capitalei, Iacob Gumeniță, pentru exces de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu, se află în continuare pe masa magistraților de la Curtea de Apel Chișinău. În toți acești ani, procesul a trecut prin zeci de ședințe, multe dintre ele amânate, fără ca dosarul să ajungă la o finalitate. După 17 ani, întrebarea rămâne la fel de apăsătoare: cât mai trebuie să aștepte pentru ca justiția să spună, în sfârșit, ultimul cuvânt?
„Suntem în 2026, au trecut 17 ani, o generație și eu încă aștept să mi se facă dreptate, sunt unii care și-au dat viața, au protestat pentru o schimbare în bine, pentru libertate, dar dosarul meu se tărăgănează, a ajuns până la instanța supremă, după care este trimis din nou la reexaminare, pentru a trece timpul, pentru a semăna frică și pentru a nu vedea dreptatea până la capăt”, spune Damian Hîncu.
Pe 7 aprilie 2009, pe când avea 24 de ani, Damian Hîncu se afla, alături de sute de tineri, în Piața Marii Adunări Naționale, unde protesta față de rezultatele alegerilor parlamentare câștigate de comuniști. În jurul orei 22:00, în timp ce se îndrepta spre casă, tânărul ar fi fost luat de pe stradă, urcat într-o dubă și dus înapoi în centrul capitalei. Acolo ar fi fost bătut cu cruzime, după care a fost transportat la comisariat. Abia după două zile, familia a primit primele vești despre el.
„Avea traume de gradul 2, mâna și picioarele rupte, capul bătut, comoție cerebrală, fruntea, nu îl cunoșteam, era negru ca pământul, nu puteam să îl recunosc, atât de bătut era”, a declarat mama lui Damian, Parascovia Hîncu.
Au urmat luni de tratament și recuperare. Familia a decis apoi să-i caute în justiție pe cei pe care îi considera responsabili. A fost depusă o plângere, iar după pornirea cauzei penale, Damian și apropiații săi au aflat că unul dintre cei care l-ar fi lovit ar fi fost chiar fostul vicecomisar al capitalei, Iacob Gumeniță. După un proces care a durat șase ani, Gumeniță, care a pledat în toți acești ani nevinovat, a fost achitat de Judecătoria Buiucani.
„Această sentință a fost pentru mine mortală, nu mi-am putut reveni, am primit și eu tratamente. De atunci nu mă simt bine, am tensiune și inima arsă”, a menționat Parascovia Hîncu.
Familia Hîncu nu a renunțat și a contestat decizia la Curtea de Apel. După încă trei ani deședințe, achitarea lui Gumeniță a rămas însă în vigoare. Cazul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție, care a constatat încălcări grave în hotărârile pronunțate anterior și a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, într-un alt complet de judecată. Procesul durează deja de cinci ani. În acest timp au fost fixate 12 ședințe, majoritatea fiind amânate din diferite motive. Între timp, Damian Hîncu a emigrat în Franța, iar în instanță este reprezentat de mama sa.
„Am fost purtată pe drumuri pentru o întrebare, ce s-a întâmplat pe 7 aprilie, atât. Dar am bătut atâta drum, psihologic am fost afectată, mă învoiam de la serviciu, pe viscol, pe ghețuș. Sute de ședințe cu eșec. Măcar dacă aveau loc, dar când ajungeam, mi se spunea că se amână pentru că nu erau prezenți toți, jumătate au renunțat”, a declarat mama lui Damian.
Gumeniță nu ne-a răspuns la telefon pentru o reacție, iar avocatul său, Ion Vîzdoagă, ne-a comunicat că nu este împuternicit să discute cu presa la acest subiect. Procurorul de caz, Oleg Popov, spune că tergiversarea procesului este legată inclusiv de schimbările din sistemul judecătoresc. În ultimii ani, mai mulți judecători au plecat din funcție în contextul evaluării extraordinare, iar completul de judecată a suferit mai multe modificări, motiv pentru care procesul a fost reluat de la zero de mai multe ori, iar următoarea ședință este programată pentru 19 noiembrie.
În timpul protestelor din 7 aprilie 2009, sute de tineri au fost reținuți, bătuți și supuși torturii de către polițiști. Procurorii au examinat 108 sesizări privind presupuse acte de tortură și alte acțiuni ilegale ale oamenilor legii. În 71 de cazuri a fost pornită urmărirea penală.
Pe masa magistraților au ajuns însă doar 28 de cauze penale, în privința a 48 de polițiști. Celelalte dosare au fost încetate, inclusiv pe motiv că suspecții nu au putut fi identificați sau că nu au existat suficiente probe. Într-un final au fost pronunțate 15 sentințe de condamnare, dintre care doar trei, cu executarea pedepsei, 3 - cu amendă, iar restul cu suspendarea executării. Alte nouă sentințe au fost de achitare, iar două au fost încetate.
„Multă lume a avut de suferit, puțini au obținut justiție, asta este clar nu doar din dosarele care sunt încă pe rol deja de 16 ani, dar și din condamnările la CEDO. Rănile trec, urmele se șterg, iar cei responsabili, din păcate, au fost inclusiv promovați în sistem. Dacă vorbim de tortură, rele tratamente, asta înseamnă un agent al statului, adică un polițist care este investigat de colegii săi sau foști colegi. În aceste dosare factorul uman a jucat și el un rol”, a declarat președintele CRJM, Ilie Chirtoacă.
Experții atrag atenția că, pentru cei care încă își caută dreptatea în instanță, trecerea timpului poate avea consecințe importante. Chiar și în cazul unei eventuale condamnări, spun aceștia, pedeapsa ar putea să nu mai fie executată efectiv dacă a intervenit prescripția.
„Dacă au trecut 16 ani, cu siguranță a trecut și termenul de prescripție, astfel încât, chiar și atunci când justiția ajunge eventual la o sentință de condamnare, nu va exista o sancțiune efectivă”, a subliniat Ilie Chirtoacă.
Damian Hîncu spune însă că, după 17 ani, încă mai speră că în cazul său va fi făcută dreptate:
„Mai sper să mi se facă dreptate, iar cei vinovați să fie trași la răspundere după cum merită, vreau să știu de cât timp mai are nevoie justiția, după 17 ani, pentru a lua o decizie finală?”
