Reducerea cheltuielilor publice îi împarte pe deputați când vine vorba de propriile indemnizații. Vasile Costiuc, de la Partidul Democrația Acasă, spune că ar accepta să renunțe la unele plăți, în timp ce deputatul PAS Andrian Cheptonar susține că economiile ar trebui făcute prin alte măsuri. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„De doua ori „da”. Cu ce ajută asta? Că am făcut o declarație într-un studio? Acei câțiva lei îi ajută pe oamenii din Chișinău?”, a declarat Vasile Costiuc.
La rândul său, deputatul PAS Andrian Cheptonar a respins ideea, calificând-o drept una populistă. Deputatul susține că salariul său este de aproximativ 16 mii de lei și că are doi copii în întreținere.
„Este o măsură populistă, la moment dat salariu este de 16 mii de lei, nu este un salariu din care poți tăia o parte. Eu am o familie cu doi copii, pe care îi întrețin, eu nu sunt în situație să renunț la o parte din 16 mii de lei”, a declarat Cheptonar.
Totodată, viceprimarul Capitalei, Victor Pruteanu, susține că sunt alte soluții prin care pot fi găsite resurse financiare: „Nu aș comenta și nu aș veni cu așa inițiativă, atâta timp cât tu poți și sunt alte măsuri de optimizare”.



















