O adolescentă de 14 ani din Cahul este căutată de poliție după ce a plecat de acasă în dimineața zilei de 23 septembrie și nu a mai revenit. Oamenii legii cer ajutorul cetățenilor pentru a o găsi.
Potrivit unui comunicat al poliției, minora are aproximativ 1,70 metri înălțime, păr blond și lung și ochi căprui. La momentul plecării, aceasta purta un maiou și blugi de culoare albastru-deschis.
Oamenii legii precizează că nu este pentru prima dată când adolescenta pleacă de la domiciliu.
Persoanele care au văzut-o sau dețin informații despre locul în care s-ar putea afla sunt rugate să telefoneze la numărul 112.




















