Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

/VIDEO/ Noi acuzații pentru Dodon în dosarul „Kuliok”: Ar mai fi cerut bani de la Plahotniuc, pe lângă cei din sacoșă

dodon
25 septembrie 2026, ora 10:10

Situația lui Igor Dodon în dosarul „Kuliok” se complică. Pe lângă banii pe care i-ar fi primit în faimoasa sacoșă neagră, fostul președinte ar mai fi cerut de la Plahotniuc și alte mijloace financiare, spun oamenii legii. Procurorii au modificat astăzi învinuirea și au adăugat un al doilea episod de corupere pasivă, despre care susțin că ar fi avut loc la doar trei zile după întâlnirea cu liderul democraților de la sediul PD. Apărarea a cerut răgaz pentru a studia noile acuzații, în timp ce Dodon spune că procurorii ar încerca să tergiverseze, astfel, procesul de judecată. 

„Reieșind din probele cercetate în ședința de judecată, audierile martorilor, probele cercetate suplimentar și având în vedere toate actele procedurale de la pornirea urmăririi penale până la 24 septembrie 2026, am hotărât să emitem această ordonanță”, a declarat procurorul pe caz, Petru Iarmaliuc.

Astfel, lui Igor Dodon i se incriminează noi capete de acuzare, și anume săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă de către o persoană cu funcție de demnitate publică, în proporții deosebit de mari, în interesul unei grupări criminale. 

Potrivit procurorului, ar fi vorba despre două episoade distincte din perioada martie – iunie 2019. Mai exact, la 4 iunie, acesta ar fi acceptat și primit prin intermediari mijloace financiare necuvenite, iar trei zile mai târziu, pe 7 iunie, ar fi pretins alte sume de bani în beneficiul aceleiași structuri infracționale. Totodată, procurorii au menținut și învinuirea privind organizarea acceptării cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale

În reacție, Igor Dodon neagă acuzațiile și consideră că modificarea acuzațiilor ar avea loc cu scopul de a prelungi „un dosar politic”.

„În acești patru ani dezbaterile în instanța de judecată au demonstrat că procurorii nu au probe împotriva fostului președinte de țară (...) și vor ceva să mai întinde, să modifice”, a declarat liderul socialist.

Următoarea ședință de judecată a fost stabilită pentru 3 noiembrie.

Totodată, acuzatorii au emis un ordin de aducere silită pe numele lui Adrian Radu, fostul consilier al lui Vladimir Plahotniuc, care ar fi prelucrat înregistrările video folosite ca probă în dosar.

Igor Dodon este acuzat că ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc între 600 de mii și un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat. Fostul președinte pledează nevinovat. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 15 de ani de închisoare.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente