Un zbor neautorizat a fost detectat, în această seară, în spațiul aerian al Republicii Moldova, în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei. Obiectul a intrat în țară la ora 20:45, iar autoritățile au închis temporar spațiul aerian din zona Centru. Restricția a fost ridicată la ora 21:07.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, obiectul a traversat frontiera din direcția localității Șerșenți, regiunea Vinița din Ucraina, spre proximitatea localității Slobozia-Rașcov, din regiunea transnistreană. Ulterior, acesta s-a îndreptat spre Țipova, raionul Rezina.
Obiectul a dispărut de pe sistemele de monitorizare în zona localității Brănești, raionul Orhei. Ministerul Apărării nu a precizat, deocamdată, despre ce tip de aparat de zbor este vorba.
Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.
Între timp, canale ucrainene de monitorizare susțin că drona ar fi de tip „Shahed”. În jurul orei 21:00, aparatul de zbor ar fi dispărut de pe radare la aproximativ 25 de kilometri de Chișinău.




































