O dronă s-a prăbușit în România, vineri dimineață, în contextul bombardamentelor masive lansate de armata lui Vladimir Putin în Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Vladimir Putin urmărește, prin atacurile de amploare asupra Kievului, să îi determine pe locuitorii capitalei să părăsească orașul și să arunce Ucraina în haos. Mai mult, Zelenski dezvăluie un ordin care ar fi fost dat de Vladimir Putin.
Rusia înţelege că, în cazul unui atac direct al NATO, va trebui să se confrunte cu „un adversar de peste două ori mai numeros”, susține Putin, care a anunțat un scop al invaziei declanșate. Coreea de Sud amenință Kievul cu măsuri după scandalul prizonierilor nord-coreeni. Între timp, Ucraina instalează adăposturi mobile la toate vămile cu România, Republica Moldova și Polonia cu bani de la UE.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru Financial Times că Rusia intenționează să intensifice atacurile asupra celor mai mari orașe ale Ucrainei în timpul campaniei de iarnă. Potrivit acestuia, Kievul, Harkovul și Odesa se află printre principalele ținte, în timp ce, potrivit unor surse citate de publicație din Ucraina și Europa, și Liovul ar figura în planurile Moscovei. Sursele Financial Times susțin că Rusia ar urmări, de asemenea, deconectarea centralelor nucleare ucrainene de la rețeaua energetică și oprirea acestora, cu scopul de a exercita presiuni asupra Kievului pentru a-i accepta cerințele la începutul anului 2027.
UPDATE UE va aloca în curând următoarea tranșă de 157 milioane de euro din Planul de creștere pentru Moldova, a anunțat la Chișinău comisarul european pentru Economie, Valdis Dombrovskis. Iar Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat noi măsuri împotriva rețelei financiare A7, fondată de oligarhul condamnat penal în Republica Moldova, Ilan Șor, pentru ocolirea sancțiunilor și transferarea de fonduri ilicite către Rusia și Iran, scrie RFI.
UPDATE Forțele ucrainene au lovit, în cursul nopții, infrastructura petrolieră din regiunile ruse Volgograd și Samara. Activistul ucrainean Serhii Sternenko și canalul de monitorizare Exilenova Plus au identificat drept ținte probabile rafinăria Lukoil din Volgograd și stația de distribuție a petrolului din Samara, relatează Kiev Independent. Ambele obiective au mai fost lovite de forțele ucrainene în acest an. Canalul rus Astra, citat de Ukrainska Pravda, menționează ca posibilă țintă a atacului din Volgograd și uzina chimică Kaustik, situată în apropierea rafinăriei. Guvernatorul Andrei Bocearov a declarat că infrastructura industrială a regiunii a fost vizată de un atac masiv cu drone, dar a menționat doar un incendiu într-un bloc și un rănit, scrie Spotmedia.
UPDATE Tudor Cernega, primarul din Ceatalchioi, România, a afirmat la Euronews.ro că „ o dronă a căzut în dreptul localității Ceatalchioi, mai departe de Plauru, la o distanță de 2 km de Dunăre și la 1,5 km de locuințe.” „A căzut în spatele caselor. În momentul când a căzut, a provocat un incendiu, iar în momentul de față suntem la lichidarea incendiului”, a adăugat el, precizând că locuitorii din zonă nu au fost alertați de această dată prin mesaj RO-Alert. „E o teroare, suntem terorizați de la o zi la alta, dar trebuie să fim și noi înțelegători că nu putem acuza pe nimeni, pentru că suntem imediat la graniță, ele mușcă puțin, iar casele sunt pe malul Dunării, la 200-300 de metri de graniță”, a adăugat Cernega.
UPDATE Germania testează scenariul unui război cu Rusia. Exercițiul "Red Storm Charlie" paralizează timp de trei zile anumite zone ale orașului-port Hamburg, din nordul Germaniei. Armata, poliția și organizațiile civile testează împreună cât de bine sunt pregătite pentru o situație reală de criză, scrie Spotmedia.
UPDATE Comisarul UE pentru Apărare Andrius Kubilius a declarat că un atac rusesc asupra unei fabrici de armament dintr-o țară NATO ar putea declanșa Articolul 5. "Aș spune că, dacă Rusia ar lovi fabricile noastre de pe teritoriul european, acest lucru ar activa Articolul 5", a spus Kubilius, într-o intervenție pentru TVP World, în marja unei reuniuni a Comisiei pentru securitate și apărare a Parlamentului European de la Bruxelles. Declarația a venit la o zi după ce purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a avertizat că fabricile europene care produc armament pentru Ucraina reprezintă "ținte militare potențiale pentru Rusia", scrie Spotmedia.
UPDATE Atacul aerian nocturn asupra Kievului s-a soldat cu un mort după ce o dronă a avariat un bloc de locuințe cu 25 de etaje din cartierul Darnîțkîi. Un incendiu a izbucnit la etajele 24 și 25, iar alte două persoane au fost rănite, au anunțat dimineață autoritățile locale.
UPDATE Rusia ar intenționa să deconecteze centralele nucleare ucrainene de la rețeaua electrică și să lovească sistemele de alimentare cu apă în această iarnă, potrivit unui plan interceptat de Ucraina și prezentat de „The New York Times”.
UPDATE Rusia vrea să blocheze complet livrările de armament și combustibil către armata ucraineană prin Marea Neagră, a anunțat vineri Kremlinul, relatează Reuters.
UPDATE Comisia Europeană și Ucraina au anunțat joi că au identificat fondurile necesare pentru acoperirea nevoilor bugetare și de apărare ale Kievului pentru restul anului 2026. Cele două părți au convenit, totodată, să accelereze pregătirile pentru alocarea finanțării din 2027, în condițiile în care Ucraina încearcă să acopere un deficit pentru continuarea operațiunilor militare.
UPDATE Ambuteiaje de proporții s-au format la Kiev după închiderea mai multor poduri, relatează presa locală. În stațiile de transport s-au adunat, de asemenea, zeci de persoane care așteaptă mijloace de transport spre malul drept al orașului, anunță presa din capitala Ucrainei.
UPDATE Podul de Sud din Kiev a fost atacat din nou în noaptea de joi spre vineri, a anunțat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko. Podul traversează Niprul și leagă cele două maluri ale orașului, fiind o arteră importantă de transport a Kievului. Podul, folosit atât de traficul rutier, cât și de una dintre liniile metroului din Kiev, este traversat zilnic de sute de mii de civili ucraineni care merg la serviciu sau se întorc acasă. „Rusia face tot ce poate pentru a face viața în Kiev insuportabilă, încălcând toate normele”, a transmis pe X fostul adjunct al ministrului ucrainean de Interne Anton Gerașcenko. Este cel de-al patrulea atac rusesc asupra Podului de Sud în decurs de două zile, potrivit Current Time.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a respins propunerea privind un armistițiu reciproc asupra infrastructurii energetice, calificând ideea drept „absurdă”. Potrivit lui Putin, Rusia nu este de acord cu încetarea atacurilor asupra obiectivelor energetice. Liderul rus a mai susținut că atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruse ar fi provocat pierderi de aproximativ 1% din PIB-ul Rusiei și că, în urma loviturilor ruse, Ucraina ar fi rămas fără industria metalurgică.
UPDATE Un general polonez spune că Rusia nu are în acest moment capacitatea de a invada un stat NATO, dar „escaladează constant” prin operațiuni hibride, relatează Mediafax. Rusia nu are în acest moment capacitatea militară de a invada un stat NATO, însă Rusia „escaladează constant” prin operațiuni hibride care vizează țările occidentale, a declarat joi locotenent-generalul polonez Piotr Błazeusz.
UPDATE Înaintea alegerilor de la mijloc de mandat rachetele cu rază lungă ale Kievului îi dau dureri de cap lui Trump, deși analiștii afirmă că majorarea prețurilor se datorează războiului din Iran, relatează The Guardian într-o analiză preluată de agenția de presă Rador. Ucraina își continuă atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești, sfidându-l pe Donald Trump, care consideră că aceste atacuri agravează deficitul mondial de motorină și duc la creșterea prețurilor la combustibil.
UPDATE Serviciile de informații ucrainene au obținut informații potrivit cărora președintele rus Vladimir Putin ar fi ordonat eliminarea oricăror restricții privind atacurile asupra Ucrainei, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru Financial Times. „Acum nu mai există nicio regulă”, a afirmat Zelenski, referindu-se la presupusul ordin al liderului rus.
UPDATE Forțele ruse au lansat un atac asupra Ucrainei cu 108 drone, dintre care 47 au fost drone de tip reactiv, potrivit informațiilor prezentate de autoritățile ucrainene. Apărarea antiaeriană a doborât 88 dintre acestea. Au fost raportate lovituri în 11 locații, precum și căderi ale dronelor doborâte și ale fragmentelor acestora în alte cinci locații. La Kiev, atacul s-a soldat cu cel puțin o persoană decedată.
UPDATE În cursul nopții, Rusia a lansat asupra Ucrainei peste 100 de drone de atac, dintre care aproape 50 au fost de tip reactiv, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit acestuia, majoritatea dronelor au fost neutralizate, însă au fost înregistrate și lovituri în mai multe regiuni. La Kiev, atacurile au vizat de mai multe ori cu drone „Shahed” Podul de Sud, iar în cursul dimineții o clădire rezidențială a fost lovită, o persoană fiind ucisă. Zelenski a raportat, de asemenea, patru persoane rănite în urma atacului nocturn.
UPDATE Ucraina propune Uniunii Europene să o folosească drept teren de testare pentru inteligența artificială. Oferta vine de la ministrul ucrainean al Transformării Digitale, Oksana Ferchuk, într-un interviu acordat Euronews la Berlin. „Propunem ca Europa să folosească Ucraina drept sandbox pentru inteligența artificială: un loc unde poate observa experimentele pe care le derulăm, poate învăța din ceea ce funcționează și poate aplica apoi aceste lecții în siguranță, în mediul european”, a declarat Ferchuk. Un „sandbox” este un spațiu controlat, în care noile tehnologii pot fi testate înainte de a fi folosite pe scară largă.
UPDATE Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis joi, în cadrul unei conferințe de presă comune alături de cancelarul german Friedrich Merz și premierul olandez Rob Jetten, că Europa trebuie să se adapteze unei noi realități în care Rusia apelează în mod sistematic la acțiuni de sabotaj și alte atacuri hibride, relatează Bloomberg. „Vedem cum Rusia ne testează în toată Europa”, a precizat Mark Rutte. „Trebuie să fim pregătiți pentru continuarea campaniei de acțiuni ostile ale Rusiei împotriva noastră. Trebuie să rămânem cu toții vigilenți, trebuie să rămânem cu toții în alertă”, a continuat acesta.
UPDATE Scrisoarea recentă a Rusiei către NATO în care evidenţiază posibilitatea de a recurge la arme nucleare dacă alianţa occidentală ar încerca să izoleze Kaliningradul nu ar trebui să fie privită drept agresivă, a dat asigurări Kremlinul joi, adăugând că obiectivul Moscovei este de a garanta securitatea exclavei ruse de la Marea Baltică, informează agenţia de presă Reuters, conform Agerpres.
UPDATE Ucraina a testat cu succes în condiții de luptă racheta tactică balistică FP-7, a anunțat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. „Rachetă balistică tactică ucraineană FP-7. Prima utilizare în luptă”, a scris Volodimir Zelenski pe Telegram și X. „Mulțumim pentru rezultat. Următorul pas - producția”, a adăugat președintele ucrainean. Zelenski nu a precizat unde, când și împotriva cărei ținte a fost utilizată noua rachetă FP-7.
UPDATE Retorica tot mai dură a Rusiei subliniază o fază mai tensionată a războiului din Ucraina, Moscova intensificându-și atacurile asupra Kievului, iar liderii UE avertizând asupra unei campanii rusești de sabotaj, atacuri cibernetice și alte operațiuni de destabilizare, scrie Financial Times. Escaladarea acțiunilor Moscovei este un „semn al disperării Rusiei în fața războiului său eșuat din Ucraina”, a declarat Merz joi. „Ne pregătim pentru noi atacuri hibride, inclusiv unele grave”, a declarat Merz într-un discurs ținut cu ocazia decernării Premiului de Pace din Westfalia 2026 alianței NATO.
UPDATE Prim-adjunctul ministrului ucrainean pentru reconstrucție, infrastructură și transport, Serhi Derkaci, a declarat că, până la sfârșitul anului 2026, autoritățile intenționează să asigure cu adăposturi mobile toate punctele de trecere a frontierei dintre Ucraina și Polonia, România și Republica Moldova, relatează Agenția de presă Rador. Uniunea Europeană va contribui la finanțarea acestor demersuri.
UPDATE O dronă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în apropierea localității Plauru, din județul Tulcea. Incidentul s-a produs în contextul unor noi atacuri cu drone asupra Ucrainei, în apropierea frontierei cu România. În urma căderii obiectului a izbucnit un incendiu, însă nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale, potrivit Antena 3 CNN.
UPDATE Ucraina a renunțat la intenția de a primi elicopterele de atac Eurocopter Tiger retrase din serviciu de Australia, deși aparatele ar fi putut fi transferate gratuit în cadrul ajutorului militar. Kievul a ajuns la concluzia că exploatarea lor ar fi prea costisitoare și complicată, fiind luate în calcul inclusiv starea tehnică a elicopterelor, dificultățile de aprovizionare cu piese de schimb și costurile pentru pregătirea personalului.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că peste 100 de copii și mai mult de 60 de profesori se aflau în adăpostul unei școli din Kiev în momentul în care aceasta a fost lovită ieri dimineață de o dronă „Shahed”. Potrivit lui Zelenski, toți cei aflați în adăpost au supraviețuit atacului. El a anunțat că a dispus măsuri pentru refacerea rapidă a școlii și asigurarea independenței energetice a acesteia.
UPDATE Ucraina încearcă să repare relațiile cu Coreea de Sud după ce Kievul a anunțat public transferul către Seul a doi soldați nord-coreeni capturați în războiul împotriva Rusiei, transmite Mediafax. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a descris situația drept o „neînțelegere diplomatică” și a transmis că autoritățile de la Kiev lucrează pentru soluționarea rapidă a disputei.
UPDATE Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a avertizat vineri că Seulul va lua „alte măsuri” dacă Ucraina refuză să prezinte scuze oficiale după dezvăluirea unilaterală de către Kiev a transferului a doi prizonieri de război nord-coreeni, relatează AFP. Transferul prizonierilor din Ucraina în Coreea de Sud, dezvăluit de președintele ucrainean Volodimir Zelenski de la tribuna Organizației Națiunilor Unite săptămâna trecută, a provocat o dispută diplomatică între Kiev și Seul, care dorea să păstreze secretul, potrivit Agerpres.
UPDATE Rusia dorește să pună capăt cât mai curând posibil conflictului din Ucraina, inclusiv prin intermediul negocierilor de pace, a declarat președintele rus Vladimir Putin. „Trebuie să creăm condiții nu pentru un armistițiu, ci pentru o pace durabilă”, a declarat președintele rus Vladimir Putin, dar a menționat că ritmul înaintării trupelor ruse accelerează pe front.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia consideră că poate prelua într-un termen mai scurt teritoriile din Donețk aflate în continuare sub controlul Ucrainei. Potrivit lui Putin, oficiali ucraineni estimează că vor putea menține controlul asupra celor aproximativ 11% din teritoriul regiunii Donețk timp de un an și jumătate, în timp ce în Europa se vorbește despre o perioadă de doi ani. „Noi considerăm că vom face acest lucru mult mai devreme”, a afirmat liderul rus, invocând ritmul înaintării trupelor ruse.
UPDATE Păstrarea statutului de neutralitate al Ucrainei rămâne printre obiectivele declarate de Rusia în cadrul „operațiunii militare speciale”. Declarația a fost făcută de președintele rus Vladimir Putin în cadrul unei sesiuni a Clubului Internațional de Discuții „Valdai”. Potrivit acestuia, orientarea Kievului spre aderarea la NATO reprezintă unul dintre motivele continuării conflictului.
UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a susținut că Moscova nu intenționează să atace alte state, dar că va răspunde în cazul unei agresiuni. „Nu ameninţăm pe nimeni şi nu avem intenţia de a ataca pe nimeni, nici în 2029, nici în 2030, nici în 2050. Totuşi, dacă ne vom confrunta cu o agresiune, vom fi obligaţi să răspundem. Cetăţenii europeni ar trebui să înţeleagă clar acest lucru şi să facă distincţia între poziţia noastră şi cea adoptată de anumiţi lideri politici din ţările lor”, a afirmat liderul de la Kremlin.
UPDATE Liderul rus Vladimir Putin a recunoscut amploarea resurselor economice și militare ale NATO. Potrivit acestuia, în cazul unui atac direct al Alianței, Rusia ar avea de înfruntat „un adversar de peste două ori mai numeros”. „Au un potenţial economic uriaş, un potenţial militar uriaş. Într-adevăr, forţele şi mijloacele noastre nu ar fi suficient de ample pentru a contracara o asemenea ameninţare. Şi va trebui să ne folosim avantajele competitive în această confruntare”, a declarat Putin.
UPDATE Președintele rus a indicat capacitățile de atac drept unul dintre principalele avantaje ale Moscovei. El a menționat statutul Franței și al Regatului Unit de puteri nucleare, dar a susținut că Rusia dispune de capacități pe care alte state nu le au în prezent. „Da, desigur, Franţa şi Regatul Unit sunt puteri nucleare. Înţelegem acest lucru şi suntem pe deplin conştienţi de el. Cu toate acestea, nimeni altcineva nu dispune de capacităţile de atac pe care le are Rusia în prezent. Iar acesta este avantajul nostru competitiv”, a afirmat liderul rus.
UPDATE Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, consideră că cele mai mari țări europene „sunt mult mai ostile față de Rusia decât Statele Unite” și că Rusia nu are vreun plan de a ataca pe nimeni. Liderul de la Kremlin s-a lăudat, însă, cu arme avansate și sisteme militare pe care le-ar avea doar Moscova, nu și alte țări. „Nu ameninţăm pe nimeni şi nu avem intenţia de a ataca pe nimeni, nici în 2029, nici în 2030, nici în 2050”, a susținut președintele rus. El a cerut cetățenilor europeni să diferențieze intențiile reale ale Rusiei de retorica liderilor lor politici. Cu toate acestea, a adăugat imediat un avertisment clar: „Totuşi, dacă ne vom confrunta cu o agresiune, vom fi obligaţi să răspundem”.
UPDATE Lumea va trebui să trăiască o perioadă în condiții de instabilitate extremă și schimbări permanente, a declarat președintele rus Vladimir Putin în cadrul sesiunii plenare a Clubului Internațional de Discuții „Valdai”. Potrivit liderului rus, care a ordonat invazia în Ucraina, formarea unei noi ordini mondiale va fi un proces îndelungat și dificil, în cursul căruia statele se pot confrunta cu evenimente neașteptate, inclusiv unele periculoase și neplăcute. Pe de altă parte, Putin a declarat că în politica mondială sunt încălcate toate tabuurile imaginabile și inimaginabile.


















