O femeie de 50 de ani din raionul Grigoriopol a ajuns de urgență la spital cu o traumă gravă la ochi, după ce, potrivit declarațiilor sale, ar fi fost bătută de concubin în timp ce dormea. Medicii au fost nevoiți să-i extirpe ochiul.
Cazul a fost raportat miliției de către cadrele medicale. Potrivit presei din regiune, femeia le-ar fi spus oamenilor legii că incidentul s-a produs în timpul nopții, când concubinul său ar fi început să o lovească.
Victima s-ar fi trezit din cauza durerii puternice. După un timp, bărbatul ar fi mers în bucătărie, iar dimineața și-ar fi strâns lucrurile și ar fi plecat de acasă, spunându-i femeii că se despart.
Deși avea dureri la nivelul ochiului, femeia ar fi suportat situația timp de o zi înainte să se adreseze medicilor. În urma examinării, aceasta a fost internată de urgență, iar medicii au decis îndepărtarea ochiului afectat.
Miliția din Grigoriopol desfășoară în prezent o verificare prealabilă. După ce vor fi obținute concluziile medicale și rezultatele expertizei medico-legale, urmează să fie stabilită îpedeapsa bărbatului de 55 de ani.





















