Luna octombrie 2026 va fi, cel mai probabil, ușor mai caldă decât în mod obișnuit în Republica Moldova. Totodată, cantitatea de precipitații va fi apropiată de valorile normale pentru această perioadă, potrivit prognozei meteorologice prezentate de Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM).

Mai exact, temperatura medie lunară este estimată ușor peste norma de +9…+11°C, iar precipitațiile sunt prognozate la circa 30–55 mm. Totuși, istoria vremii ne arată că luna poate fi imprevizibilă: în unii ani, octombrie a adus recorduri de frig, valuri de căldură sau chiar primele ninsori.
Cea mai caldă lună octombrie a fost în anul 2020, când temperatura medie lunară a oscilat în teritoriu între +12,8ºC (Briceni) și +15,4ºC (Ceadîr-Lunga). Maxima absolută a atins +33,6ºC, fiind înregistrată la Leova, pe 2 octombrie 1952. Totuși, octombrie aduce o scădere vizibilă a temperaturii față de septembrie, în medie cu 5-6 grade mai puțin.
Cea mai rece lună octombrie pentru toată perioada de măsurători instrumentale pe o mare parte a teritoriului țării a fost în anii 1946, 1951 şi 1976, când temperatura medie lunară a aerului a variat între +4,0ºC (Briceni, 1946) şi +7,8ºC (Ceadâr-Lunga, 1976). Minima absolută a temperaturii aerului în octombrie a fost de -12,7ºC, fiind înregistrată la Soroca, 26 octombrie 2014),
Octombrie aduce și fenomene meteo tipice de tranziție spre iarnă. În mod obișnuit, sunt între două și cinci zile cu ceață, o zi cu descărcări electrice și, foarte rar, episoade de grindină - în medie o dată la zece ani. Vânturile puternice și ploile torențiale apar cam o dată la opt ani, în timp ce episoadele de ploi foarte puternice sunt și mai rare - o dată la 30 de ani. Cele de lungă durată se produc, statistic, doar o dată la 50 de ani.
Pe teritoriul țării numărul de zile cu precipitaţii în luna octombrie constituie în medie 7-9 zile, rareori sub formă de zăpadă. În unii ani, în a doua jumătate a lunii octombrie se poate forma stratul de zăpadă (Camenca, Râbnița, 16 octombrie 1976), dar el se topeşte repede. Grosimea lui maximă pe platformele meteorologice în unele zile a atins 15 cm (22 octombrie 1947, Briceni).
Cel mai mare pericol pentru culturi îl prezintă îngheţurile timpurii de toamnă cu intensitatea de -6ºC şi mai jos. Ele dăunează ochiurile formate pentru anul viitor. Îngheţuri cu aşa intensitate pe teritoriul țării s-a înregistrează în medie o dată în 10-20 ani. Data medie de apariţie a îngheţurilor la suprafaţa solului în teritoriu se înregistrează în intervalul 1-15 octombrie, în aer – între 12 şi 26 octombrie. Cu toate acestea, în unii ani îngheţuri pe parcursul acestei luni nu s-au semnalat (1989, 1996).




































