Apa din Prut scade alarmant la Leova, iar autoritățile caută soluții și încearcă să câștige timp. Astăzi, una dintre țevile stației a fost scurtată cu 15 centimetri, pentru ca pompa să poată continua să capteze apă. Între timp, primarul orașului Leova și directorul „Apă-Canal Leova” spun că au pregătite cel puțin două scenarii de rezervă, în cazul în care nivelul Prutului va continua să scadă.
„Aici, fiecare centimetru contează, în condițiile în care ultimele 24 de ore, Prutul a mai scăzut cu 6 centimetri. Pentru oamenii din Leova, asta nu înseamnă doar o cifră pe un indicator, ci o nouă problemă pentru sistemul care le aduce apa în case. Autoritățile caută soluții, dar până atunci, și fiecare litru de apă economist contează.”
Nivelul apei este verificat zilnic. Cea mai mare scădere a fost înregistrată sâmbătă - 15 centimetri. Acum, autoritățile au găsit câteva soluții, dă asigurări șeful de la „Apă-Canal Leova”.
„La moment, cum am spus, captăm apa 24/24, astăzi facem lucrări ca să dăm puțin mai jos țeava de captare, mai câștigăm câteva zile. Dacă deja Prutul va mai scădea mai mult de 15 centimetri, urmează să ajungem la altă soluție. După câte vedeți, avem două, una de rezervă și una cu care lucrăm permanent. La cea de rezervă urmează să montăm o vană de capacitate mai mare. Iată pompa care va trebui să fie de capacitate mai mare ca să captăm direct în ea și să dăm apă cetățenilor”, a declarat administratorul S.A. „Apă-Canal Leova”, Sergiu Revenco.
„- Țeava merge până aici, noi azi urmează să golim țeava și să o tăiem. - Asta este prima soluție? - Da, asta deja este cel mai greu, va trebui să mai sudăm o vană de o capacitate mai mare deasupra și în ea să pompăm apa din Prut. Mai este o soluție, azi am vorbit cu domnul ministru să sudăm careva țevi în Prut, dar o să vedem dacă pompierii ne vor permite capacitatea.”
Ieri, acolo a fost instalată o pompă mobilă cu o capacitate de 96 de metri cubi pe oră. Aceasta acoperă, însă, doar aproximativ o treime din necesarul zilnic de apă. Ținta este atingerea unui debit de cel puțin 270 de metri cubi pe zi, iar deocamdată apă este în toate casele din regiune.
„La moment, 11 localități, inclusiv orașele Leova și Iargara, în jur de 20 de mii de locuitori din aceste localități, dar până la finele anului urmează să se conecteze și alte localități, astfel încât peste 30 de comunități locale se vor alimenta de aici și examinăm posibilitatea să livrăm apa inclusiv și în satele din raionul Hîncești, ceea ce este foarte important ca această criză hidrologică să ne fie și nouă ca o lecție. La moment, apa se livrează în mod continuu, noi îndemnăm populația să nu cadă în panică, doar să folosească rațional resursele acvatice”, a declarat primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean.
Între timp, pe Nistru, la stația de captare de la Cosăuți, nivelul apei s-a stabilizat după o scădere de aproximativ 60 de centimetri. În ultimele zile, debitul a început să crească, pe fundalul majorării deversărilor din complexul hidroenergetic Novodnestrovsk. Chiar și așa, debitul Nistrului rămâne mult sub media obișnuită pentru această perioadă. Pe sectorul Naslavcea-Camenca, acesta poate ajunge la mai puțin de 20 la sută din valorile normale pentru luna octombrie.




































