Ucraina a lansat un atac masiv cu peste 650 de drone asupra Moscovei în noaptea de 6 octombrie. În urma loviturilor, o persoană și-a pierdut viața, iar un incendiu de proporții a izbucnit la cea mai mare bază de petrol din regiune.
Potrivit guvernatorului regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, persoana decedată este un tânăr de 20 de ani din localitatea Radumlea, districtul Solnecnogorsk. Printre răniți se numără și alți locuitori din districtele Istra, Volokolamsk și Domodedovo, trei dintre aceștia fiind spitalizați, transmite Meduza.
În paralel, canalele ucrainene de monitorizare de pe Telegram și publicația rusă independentă Astra, citând imagini și videoclipuri publicate de martori oculari, susțin că atacul a provocat un incendiu masiv pe teritoriul stației liniare de producție și dispecerat (LPDS) „Volodarskaia”.
Deși autoritățile locale nu au transmis nicio informație oficială despre acest incendiu, presa indică faptul că depozitul de la Volodarsk este cea mai mare bază de petrol din regiunea Moscovei, având o capacitate de procesare de 3 milioane de tone de produse petroliere pe an. Unitatea reprezintă un nod-cheie de aprovizionare pentru capitală și regiunea limitrofă, fiind conectată prin conducte directe cu principalele aeroporturi din zona Moscovei. LPDS face parte din cadrul companiei OAO „AK Trasnefteprodukt”.
În total, potrivit guvernatorului Andrei Vorobiov, apărarea antiaeriană a distrus 185 de drone ucrainene deasupra regiunii Moscovei. La rândul său, primarul Serghei Sobianin a declarat că, începând din seara zilei de 5 octombrie, spre capitală și împrejurimile sale au fost lansate aproximativ 650 de drone, majoritatea fiind doborâte „pe aliniamente îndepărtate”. Dintre acestea, 105 au fost distruse la apropierea de Moscova, iar ulterior, Sobianin a anunțat doborârea altor 29 de drone care vizau orașul.
Ucraina atacă în mod regulat infrastructura militară din adâncimea teritoriului rus și din zonele ocupate, încercând astfel să slăbească capacitatea Moscovei de a-și continua războiul. Ca urmare a acestei strategii de a muta conflictul pe teritoriul Rusiei, Ministerul ucrainean al Apărării a raportat pe 4 octombrie că peste 51% din capacitatea de rafinare a petrolului din țara vecină a fost scoasă din funcțiune. În tot acest timp, Rusia continuă să lovească orașele și infrastructura civilă din Ucraina.
video: tg/Exilenova







































