Tensiuni în centrul Capitalei, după ce reprezentanții municipalității au încercat să oprească lucrările pe care Termoelectrica ar fi vrut să le înceapă în Scuarul Catedralei. Primăria susține că intervenția nu era autorizată. În timpul altercațiilor, vicepretorul sectorului Buiucani, Pavel Movilă, a fost condus la poliție, iar primarul Ion Ceban, aflat într-un scaun cu rotile, a blocat calea unei autospeciale a Poliției.
Potrivit municipalității, angajații Termoelectrica ar fi încercat să înceapă lucrări de decopertare și săpături în Scuarul Catedralei fără autorizație. Reprezentanții Primăriei s-au opus, iar în zonă au intervenit cel puțin opt echipaje de poliție.
În timpul tensiunilor, tehnica Asociației Municipale „Spații Verzi” a fost evacuată de către oamenii legii. Iar vicepretorul sectorului Buiucani, Pavel Movilă, a fost condus la Inspectoratul de Poliție. Potrivit șefului Inspectoratului Buiucani, Oleg Bîrliba, acesta ar urma să fie documentat pentru imixtiune în activitatea polițiștilor. Ulterior, Movilă a fost lăsat să plece.
La fața locului a venit și primarul Capitalei, Ion Ceban, care a criticat acțiunile oamenilor legii. La un moment dat, reprezentanții poliției l-au acuzat pe edil că încearcă să-i intimideze și l-au avertizat că ar putea fi documentat. Iar edilul a cerut să fie arestat. „Sunteți extraordinar de agitat. Vă rog să vă liniștiți”, i-a spus unul dintre reprezentanții autorităților.
Ulterior, Ion Ceban, aflat într-un scaun cu rotile, a blocat calea unei autospeciale a Poliției.
„Absolut strigător la cer. Doamne ferește. Nu am mai văzut așa ceva. Nu interveniți pe proprietatea municipală. Asta e proprietatea cetățenilor, nu e proprietatea lui Termoelectrica, a poliției. Asta e situația gravă”, a declarat Ion Ceban.
Primarul le-a recomandat să se ocupe de traficanții de droguri și de mașinile abandonate.
„Angajații poliției au reacționat la apelul 112 efectuat de angajații Termoelectrica la ora 10:38. Ajunși la fața locului, a fost stabilit că cei care au apelat, lucrători ai Termoelectrica, au stabilit o situație de avarie aici, în zona dată, și au dorit să se bucure de suportul angajaților poliției pentru a debloca accesul blocat de administrația publică locală, inclusiv primarul Ion Ceban. Dumnealor au spus că nu le oferă acces unde urmează să fie făcute intervențiile. Conform hotărârii Guvernului, toți proprietarii de teren sunt obligați să asigure accesul Termoelectrica unde au loc avarii”, a explicat ulterior șeful Inspectoratului de Poliție Buiucani.
Până în acest moment, Termoelectrica nu a venit cu o reacție la acuzațiile municipalității privind lipsa autorizației pentru lucrările din Scuarul Catedralei.
TV8.md amintește că la începutul lunii septembrie, primarul Ion Ceban a cerut ca întreprinderea Termoelectrica să nu mai primească autorizații pentru intervenții la rețele, dacă după lucrări lasă în urmă carosabil, trotuare sau spații publice deteriorate. De cealaltă parte, Termoelectrica susține că procedurile și coordonările suplimentare solicitate de municipalitate ar putea întârzia lucrările și îngreuna intervențiile urgente.




































