Peste 1.500 de sportivi din Republica Moldova și din peste 30 de țări vor participa, în acest weekend, la mai multe competiții sportive organizate în Chișinău. Evenimentele includ dans sportiv, alergări cros, șah și teqball, potrivit Primăriei Capitalei.
Cea mai numeroasă competiție va fi Campionatul European de Tineret la 10 Dansuri, desfășurat în paralel cu turneul internațional de rating mondial „Chișinău Open 2026”. Evenimentul va avea loc pe 10 și 11 octombrie, la Palatul Republicii, și va reuni aproximativ 900 de sportivi din peste 30 de țări.
Tot pe 10 octombrie, în fâșia forestieră Pădurea-Parc Râșcani, cu intrarea din apropierea restaurantului Toro Grill, de pe strada Nicolae Dimo, va fi organizat Campionatul municipiului Chișinău la alergări cros și ștafetă cros. La competiție vor participa elevi ai instituțiilor de învățământ din Capitală și refugiați din Ucraina, cu vârste corespunzătoare anilor de naștere 2007-2017.
Pasionații de șah pot urmări Campionatul deschis al municipiului Chișinău, destinat seniorilor, tineretului și juniorilor. Competiția se desfășoară în perioada 7-11 octombrie, la Școala Sportivă Specializată de Șah nr. 7, de pe strada Vasile Lupu, 14, și reunește sportivi din Capitală, precum și invitați din alte localități și țări.
Programul sportiv al weekendului include și Cupa municipiului Chișinău la teqball, ediția 2026, consacrată Hramului Capitalei. Competiția va avea loc pe 10 octombrie, la Arena Teqball din Parcul „La Izvor”, și va reuni aproximativ 50 de sportivi, seniori și juniori.
Potrivit municipalității, aceste competiții urmăresc să promoveze sportul și să ofere sportivilor oportunități de participare la evenimente de nivel național și internațional.




































