Pentru unele femei, pericolul nu vine de pe stradă, ci din propria casă. Acolo unde ar trebui să găsească sprijin, ajung să trăiască în frică, sub amenințări și violență. O ușă închisă poate ascunde o viață întreagă de suferință. Vecinii nu știu, prietenii nu bănuiesc, iar femeile care îndură abuzul învață să-și ascundă durerea. În ultimul deceniu, aproape 200 de femei din Republica Moldova au murit în urma violenței în familie, iar în ultimele luni, cel puțin 2 cazuri de acest fel au cutremurat societatea. De aceea, știrile TV8 lansează astăzi campania „ACASĂ - FĂRĂ FRICĂ”, prin care aducem în fața publicului mărturii, cifre și întrebări despre un fenomen care continuă să distrugă vieți.
„Eu în beci am fost închisă, trei săptămâni. Trimitea doar o femeie care îmi scotea căldarea. Număra borcanele, nu cumva să le destup. Un borcan de campot să beau sau altceva.”
„S-a enervat și m-a lovit. După m-a îmbrâncit și am căzut, avea să mă lovesc cu capul de ceva tare. După asta a mai fost odată. M-a lovit cu palma peste față, așa încât mi-a rămas semn.”
Pentru aproape două sute de femei, abuzurile nu s-au oprit la amenințări, vânătăi sau o plângere la poliție - s-au încheiat cu moartea. În ultimii zece ani, 194 de femei au murit în urma violenței în familie. Mame, fiice, surori - 194 de vieți curmate și tot atâtea familii schimbate pentru totdeuna. Cel mai negru an din această statistică a fost 2016: cu 31 de decese.
Cutremurător este că, în multe dintre aceste cazuri, violența are loc în fața copiilor. De mici, ajung să fie martori la scene pe care niciun copil nu ar trebui să le vadă. Iar ceea ce văd nu trece fără urme.
„Așa mă bătea că leșinam. Copiii strigau, tata dă-i pace lui mama că e moartă. Ei voiau să mă stropească cu apă, dar el nu le permitea și le spunea că am meritat.”
Potrivit poliției, numai în prima jumătate a acestui an, peste 9.500 de femei au cerut ajutorul oamenilor legii, cu aproape 8 la sută, mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dar mai puține sesizări nu înseamnă neapărat mai puțină violență. Pentru că violența nu se vede întotdeuna pe piele.
„Tipurile de violență, dacă să ne uităm după codul penal sunt: violența fizică, violența psihologică, violența economică, violența sexuală matrimonială, dacă vorbim despre violența în familie, mai nou care a apărut din februarie este violența cibernetică”, a declarat psihologa Centrului de Justiție Familială al Poliției, Cristina Șobea.
Datele oficiale arată doar violența care ajunge să fie raportată. În primele șase luni ale acestui an, în Moldova au fost înregistrate 317 cazuri. În 297 dintre ele a fost vorba despre violența fizică, în 125 despre violența psihologică, iar în două - cea economică. Cifrele se suprapun, pentru că aceeași victimă poate trece prin mai multe forme de abuz în același timp. Iar cele mai perfide fețe ale violenței sunt tocmai cele care nu ajung să iasă la lumină.
„Era așa un fel de mini control financiar. Mi-a zis că el vrea să gestioneze banii și respectiv, salariul meu îl transferam lui.”
„Soțul meu era gelos. Eu fiind studentă, el mereu mă sună, întreba unde sunt, dacă nu răspundeam la telefon, reacționa urât.”
„Fizică nu prea a fost. Erau momente când parcă voia să mă lovească, dar nu a făcut-o. În mare parte era violență psihologică.”
Există însă și date care arată că tot mai multe femei prind curaj să vorbească. În ultimii zece ani, numărul sesizărilor înregistrate de poliție a crescut, anul trecut ajungând la peste 23.700. Nu știm ce s-a întâmplat în fiecare dintre aceste case. Știm însă că, în mii dintre ele, cineva a ajuns să spună: AJUNGE!
„Voiam să plec, dar parcă ceva mă ținea. S-au adunat prea multe, plus deja a apărut și copilul. Mama lui a decedat și el a început și mai tare să mă ofenseze și atunci am zis că gata.”
„Mi-am dat seama că asta nu va înceta. Era multă presiune din partea lui, dar și a persoanelor apropiate lui.”
„Fetița avea șase luni. Eu eram cu ea în brațe și el m-a apucat așa din spate, de păr și a vrut să mă dea cu capul de masă. Asta m-a speriat foarte mult și am decis să plec să depun plângere la poliție.”
Să ceri ajutor este doar primul pas. Pentru o victimă, însă, drumul nu se termină la poliție. De la plângere și până la protecție, calea este lungă și anevoioasă. Conform datelor oficiale, în 2025, au fost înregistrate peste 1.300 de infracțiuni de violență în familie, dar condamnări s-au pronunțat numai în puțin peste 500 de cazuri. Nici jumătate dintre agresori nu au fost trași la răspundere. Pedepsele au variat de la închisoare și muncă neremunerată, la amenzi.
În primele 6 luni ale acestui an, peste 130 de persoane s-au ales cu pușcărie pentru violență în familie. Alte 117 au de lucrat în folosul statului, iar puțin peste 70 de agresori au fost eliberați condiționat. Doi au fost amendați, iar trei - achitați.
Pentru cei mai mulți dintre noi, acasă este locul în care închidem ușa și ne simțim în siguranță. Pentru unele femei, însă, aceeași ușă se închide peste frică. Peste amenințări. Peste control. Violența în familie nu este o „problemă de cuplu”. Nu este o ceartă care trebuie ascunsă între patru pereți.
În următoarele săptămâni, deschidem ușile în spatele cărora, prea mult timp, s-a păstrat tăcerea. Vom vorbi cu femei care au trăit ani întregi în abuz. Vom spune poveștile celor care au reușit să plece, dar și ale celor care nu au mai avut timp sau putere să o facă. Vom încerca să aflăm unde începe abuzul, de ce este atât de greu să pleci și ce se întâmplă după ce o femeie spune: „Am nevoie de ajutor”. Și cel mai important, vom căuta răspunsul la o întrebare: Unde se rupe lanțul dintre victimă, agresor și stat?
Lunea viitoare vorbim despre semnele care pot apărea înainte de prima lovitură. Despre gelozie, control și așa numita „grijă”. Despre momentul în care acestea încetează să mai fie confundate cu iubirea și devin violență. Pentru că ACASĂ nu ar trebui să înveți cum să supraviețuiești. ACASĂ ar trebui să poți trăi - FĂRĂ FRICĂ.
