Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) urmează să anunțe în curând candidatul pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Președintele formațiunii, Igor Grosu, nu a dezvăluit cine ar putea intra în cursa electorală. Întrebat în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8 dacă viitorul candidat s-ar putea regăsi printre Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous, oficialul nu a exclus această posibilitate.
Igor Grosu a declarat că PAS va anunța în scurt timp persoana care va reprezenta formațiunea în cursa pentru Primăria Chișinău. Liderul partidului a evitat să ofere un nume concret, dar a dat asigurări că PAS va avea propriul candidat.
„Vom avea un candidat, desigur. Vom avea propriul candidat. În foarte scurt timp vom anunța candidatul. Și dumneavoastră ați menționat deja câțiva potențiali candidați”, a declarat Igor Grosu.
Grosu nu a exclus posibilitatea ca viitorul candidat al PAS să fie unul dintre politicienii ale căror nume au fost vehiculate în discuție: ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, sau ministra Finanțelor, Victoria Belous. Totuși, liderul PAS nu a confirmat că formațiunea ar fi luat deja o decizie: „Ei bine, unul dintre ei ar putea fi candidatul. (...) Ați menționat trei persoane, deci avem deja de unde alege”.
Potrivit lui Grosu, Vornicu și-a explicat decizia în cadrul unei ședințe a organizației municipale PAS din Chișinău, invocând argumente de ordin personal și familial.
„Îi respectăm decizia și argumentele. Înțelegem că fiecare om are dreptul să aleagă. Alexandru Vornicu, căruia îi sunt recunoscător pentru munca depusă, va continua să ne ajute și să participe la aceste alegeri foarte importante”, a declarat Igor Grosu.
TV8.md amintește că în această seară candidatul propus de PAS la funcția de primar general al municipiului Chișinău pentru alegerile locale din 2027, Alexandru Vornicu, și-a retras candidatura. Acesta susține că decizia a fost luată din motive personale, care țin de familie, și neagă informațiile potrivit cărora ar fi existat neînțelegeri în interiorul formațiunii.





































