Republica Moldova vrea să urce pe scena Eurovision și în 2027. Țara noastră se numără printre cele 32 de state care și-au exprimat interesul de a participa la concursul din Bulgaria, potrivit Eurovisionworld. În timp ce unele țări revin în competiție, altele refuză să participe sau anunță că vor lipsi dacă Israelul rămâne în concurs.
România, Ucraina, Italia, Germania, Suedia și Marea Britanie se regăsesc pe lista celor care intenționează să participe. Canada va concura pentru prima dată, iar Macedonia de Nord va reveni. Armenia, Azerbaidjan, Franța, Portugalia și Serbia nu și-au anunțat încă participarea. Lista finală urmează să fie confirmată.
Și Țările de Jos revin, după ce au boicotat ediția din 2026 din cauza prezenței Israelului. De această dată, participarea va fi organizată de NPO, care coordonează posturile publice olandeze. Televiziunea AVROTROS, responsabilă anterior de pregătiri, a refuzat să se ocupe de ediția din 2027.
Irlanda a anunțat că nu va participa și nici nu va transmite concursul. Televiziunea publică RTÉ își menține decizia în semn de protest față de situația din Gaza, unde civilii continuă să moară, iar accesul jurnaliștilor internaționali este restricționat.
În Islanda, majoritatea membrilor consiliului televiziunii publice cer ca țara să nu participe dacă Israelul rămâne în concurs. Și șeful televiziunii publice din Spania a propus ca țara să rămână în afara competiției. Deciziile finale nu au fost încă anunțate.
Cehia nu va participa la Eurovision 2027 din lipsă de bani. Televiziunea publică face economii și a decis să renunțe atât la participare, cât și la difuzarea concursului.
Eurovision 2027 va avea loc în orașul Burgas. Semifinalele sunt programate pentru 11 și 13 mai, iar finala pentru 15 mai. Bulgaria va găzdui concursul după ce Dara a câștigat ediția din 2026 cu piesa „Bangaranga”.





































