Patru automobile de lux, care ar fi fost furate din Elveția și Germania, ar fi fost aduse în Republica Moldova pentru a fi dezmembrate și vândute pe piese. Trei dintre vehicule, cu o valoare totală de peste 2,67 milioane de lei, au fost deja confiscate pe teritoriul țării noastre, iar cel de-al patrulea a fost depistat în România.
Potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră, automobilele ar fi fost introduse în țară cu ajutorul unor documente falsificate și prin intermediul unor persoane interpuse. Ulterior, vehiculele urmau să fie dezasamblate, iar componentele vandute pe piața neagră. În plus, suspecții ar fi furnizat date false legate de identitatea celor care au condus mașinile la traversarea hotarului.
Cele trei automobile aflate în căutare internațională sunt: Mercedes-Benz GLC 300d, Mercedes-Benz CLA 45 AMG și BMW 730d. În urma cooperării cu autoritățile române, la Iași a fost depistat un alt autoturism care ar fi fost furat, de marca Toyota. În același oraș, principalul suspect, un bărbat de 37 de ani, închiria un garaj în care un alt vehicul era deja în proces de dezmembrare.
Investigațiile au continuat cu nouă percheziții în Chișinău - la patru domicilii, în trei autovehicule și la două stații de dezmembrare auto. Oamenii legii au ridicat telefoane mobile, laptopuri, cartele SIM, nouă documente de transport și 13 componente auto decupate artizanal, pe care erau ștanțate coduri VIN. Totodată, au fost descoperite alte 12 mijloace de transport în curs de dezasamblare, iar depozitele uneia dintre stații au fost sigilate.
În acest dosar au fost identificate patru persoane suspectate de implicare în schema infracțională. Principalul suspect a fost pus sub învinuire și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, în timp ce ceilalți trei suspecți sunt cercetați în stare de libertate.



































