Sheriff a fost marea beneficiară a etapei a 15-a a campionatului după ce a învins pe Real Sireți cu 2:0. Urmăritoarele Zimbru și Petrocub au obținut doar remize, iar victoria rundei a aparținut Politehnicii-UTM, care a surclasat în deplasare pe FC Bălți cu 4:1.
Sâmbătă, în primele meciuri, Sheriff s-a impus cu destule emoții, scor 2:0 pe teren propriu cu Real Sirteți. Gazdele au deblocat tabela abia în ultimul sfert de oră prin Klas, iar Pineda a risipit emoțiile învingătorilor pe final de meci.
Tot sâmbătă, Petrocub Hîncești a remizat dezamăgitor cu Dacia-Buiucani, 0:0. Campioana a avut posesia, dar oaspeții au preferat cartea contraatacului și au avut cea mai mare ocazie în minutul 87 când Serghei Țurcan a trimis puțin pe lângă poartă. Petrocub rămâne pe poziția a treia la 8 puncte de Sheriff.
Duminică, Politehnica-UTM s-a distrat în deplasare cu FC Bălți, 4:1. Oaspeții au condus cu 3:0 după prima repriză prin dubla lui Căruntu și reușita lui Andreiciu. Gazdele au părut să revină după ce Hacina a înscris în minutul 58, dar finalul a aparținut chișinăuienilor, care au profitat de un autogol al lui Nazarciuc.
În fine, derby-ul rundei s-a jucat la Orhei, unde Milsami a condus pe Zimbru după golul lui Gînsari. ”Galben-verzii” puteau egala rapid, însă Amoroso a ratat o lovitură de la 11 metri. Același brazilian s-a revanșat în partea secundă când a restabilit egalitatea în minutul 53. Și orheienii au avut șansa să tracă în avantaj, dar același Gînsari a ratat un penalty în minutul 56.
A 16-a etapă este programată în weekend-ul 24-25 octombrie.







































