A văzut în Lituania ceva ce și-ar fi dorit să vadă și acasă. Așa a început schimbarea la Cahul. La doar 19 ani, Maria-Loredana Vădu a adus din Lituania o idee verde și a transformat-o în acțiuni pentru comunitatea sa: de la salubrizare și reciclare până la idei de consum responsabil și reutilizarea deșeurilor. Pentru ea, schimbarea nu începe „cândva”, ci atunci când alegi să te implici. Maria-Loredana este prima eroină din campania Europa de Acasă, realizată de TeVezi Media și pe care o veți urmări și la TV8.
„Fiecare dintre noi, dacă ne implicăm, putem face o schimbare, atât pentru comunitate, cât și pentru mediu”, a menționat președinta Consiliului de Tineret, Cahul, Maria-Loredana Vădu.
Uneori, o idee poate călători mii de kilometri: „Am zis: de ce acolo e curat, dar la noi - nu?”
Iar un plan se poate transforma în acțiuni, fără investiții uriașe: „Am ajuns, ne echipăm și începem treaba.”
La ai săi 19 ani, a conturat pe hartă o linie clară: Lituania - Moldova, după ce a adus de acolo practici reale, pe care le-a implementat la ea acasă și îi însuflețește pe tinerii din Cahul să aibă grijă de mediu.
„Îmi doresc ca măcar în raionul meu să fie o schimbare și un mediu mai verde”, spune Maria-Loredana.
În așa fel, devine una dintre eroii campaniei „Europa de acasă”, lansată de Te Vezi. Am găsit-o pe Loredana în Slobozia Mare, Cahul, sat care ne-a întâmpinat cu priveliști parcă rupte din basme, dar pe alocuri nevalorificate de vizitatori.
Loredana a adus dorința de schimbare din câteva orașe lituaniene, unde a ajuns în martie, anul trecut, prin schimbul european de experiență „Green Skills for Tomorrow”. Acolo, tineri din 5 state au aflat despre soluțiile verzi pentru mediu: campanii de salubrizare, reciclare, consumul inteligent al produselor și reutilizarea deșeurilor. Iar la revenire, Loredana a transformat tot ce a învățat acolo în acțiuni acasă, la Cahul.
Așa, lecția pe care a primit-o Loredana în Lituania trece dintr-o mână în alta, fiind însușită de alți zeci de tineri din Moldova.
„Îmi plac mult animalele. Pentru a le proteja, trebuie, mai întâi, noi să protejăm natura”, a menționat eleva Dumitrița Gâlcă.
Campaniile de salubrizare unesc tinerii, care cred că de locuri curate au nevoie nu doar localnicii...
„Pentru toți turișii, care vor veni și vor vedea cât de frumos este la noi”, a subliniat eleva Dumitrița Gâlcă.
„În Lituania, în supermarket-uri, toate produsele, cu 60 de zile înainte să expire, se dau gratuit oamenilor care chiar au nevoie de produsele acelea. Astfel, acestea nu se aruncă. Iar dacă produsele nu au fost date, se folosesc pentru compost, sunt folosite de agricultori. Vedem o diferență foarte mare dintre Lituania și Moldova, pentru că noi mâncarea o aruncăm. Pe cap de locuitor, cât 16 elefanți pe an”, a spus președinta Consiliului de Tineret din Cahul, Maria-Loredana Vădu.
„Gunoiul poate fi strâns într-o singură zi, dar obiceiurile oamenilor se schimbă mult mai greu. Așa că, miza acestor acțiuni nu este doar de a curăța, dar, mai important, de a cultiva responsabilitate, care va ramâne chiar și după ce ultimul sac va fi legat”.
Lituania a devenit un vis împlinit pentru Loredana, prin programul Erasmus. A descoperit un stat european, în care grija pentru mediu nu este doar un slogan. Țara ocupă locul 8, în UE, la capitolul energie regenerabilă, iar, potrivit unor sondaje, lituanienii sunt cei mai ecologici consumatori, din țările baltice.
„Am descoperit teoria mediului, cum lucrează, impactul asupra societății, pe moment, dar și pe viitor. Am fost la stațiile de epurare, la stațiile de reciclare. M-am gândit de ce să nu încep la nivel local. Să ajutăm localitatea, să strânem gunoaiele. Dacă fiecare dintre noi vom conștientiza acest lucru, putem facem o schimbare. Eu singură nu pot, dar... împreună putem”, a subliniat Maria-Loredana.
Și pentru că este președinta Consiliului de Tineret Cahul, Loredana a mers direct la tineri.
„- Rezervația naturală „Prutul de Jos”.- Aceasta este o idee chiar foarte bună, dar credeți că vom avea oameni care să se implice?- Poate dacă facem postări online. Cot la cot, tinerii au dat start mai multor inițiative".
„Cred că ar fi foarte bine să facem campanii de informare în școli. Să-i învățăm să acționeze responsabil”.
Și pun la cale planurile de promovare.
„Ne-am confruntat cu o problemă. Neimplicarea tinerilor, la început. Am făcut campanii de sensibilizare a elevilor, am început din școli. Iar acum am ajuns să avem mai mulți voluntari, la consiliul de tineret”, a menționat membra Consiliului de Tineret din Cahul, Loredana Covaș.
Inspirați de Loredana, tinerii se implică și oferă ce pot, fără a aștepta remunerări. Ce-i drept, într-un final, reușesc să se aleagă cu ceva.
„Mă implic deja de 2 ani. În acest timp, am reușit să capăt mai multă încredere în mine. Pot să vorbesc în public, știu cum să vorbesc cu oamenii, să-i motivez”.
Deciziile importante nu depind de vârstă, ci de inițiativă, iar fiecare pas făcut este o mică, dar victorie.
„M-am bucurat foarte mult, când tinerii au venit la noi și ne-au zis că vor să se implice în dezvoltarea localității și au nevoie de un spațiu. Am zis bine. Dacă autoritățile publice locale vor fi întotdeauna grăbite, ocupate, zicând că este școala, este educația, ce vreți de la noi? Atunci e ratată șansa de a lăsa în urmă o generație implicată”, a subliniat primarul satului Slobozia Mare din Cahul, Valentina Carastan.
Pentru a-i încuraja pe tineri, Te Vezi îi pune în valoare, în campania „Europa de acasă”, pentru că schimbările importante încep de la un singur pas, făcut de un om hotărât, care trebuie să fie... susținut de cei din jur.
„Uitați-vă ce priveliști frumoase avem în Moldova, iar noi putem contribui. Haideți să avem grijă de mediu. Să ne implicăm și să fim schimbarea”, a conchis Maria-Loredana Vădu.




































