Se caută hoții care au tăiat ilegal aproape 400 de copaci din pădurea de la Vadul lui Vodă. Inspectorii de mediu au depistat sute de cioate camuflate cu pământ și resturi vegetale, în timpul unui control desfășurat în zonă.
Potrivit specialiștilor, arborii tăiați aparțin mai multor specii, iar prejudiciul total se ridică la peste un milion de lei, inclusiv valoarea lemnului sustras. În total, au fost furați peste 250 de metri cubi de lemn.
Materialele urmează să fie transmise organelor de drept, pentru identificarea și tragerea la răspundere a făptașilor. Controalele au fost intensificate în prag de iarnă, când crește cererea de lemne pentru încălzire, iar arborii tăiați ilegal pot ajunge pe piață.
Numai ieri, inspectorii de mediu au documentat și alte tăieri ilegale în raioanele Cimișlia, Cahul și Dondușeni. În Cimișlia au fost depistate 42 de cioate de salcâm, iar la Cahul au fost tăiați ilegal nuci. În raionul Dondușeni, inspectorii au documentat șapte cazuri de tăiere și sustragere ilegală a masei lemnoase.




































