Cetățenii Republicii Moldova care muncesc sau au muncit în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii lucrați în ambele țări. Guvernul a aprobat, în ședința din 21 octombrie, inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Irlanda.
Potrivit unui comunicat emis de instituție, prevederile sunt incluse în viitorul Acord privind securitatea socială dintre cele două țări. Documentul urmărește protejarea drepturilor la pensie ale cetățenilor care au activat pe teritoriul ambelor state.
Odată cu intrarea în vigoare a acestui acord, persoanele care au muncit în Irlanda își vor putea valorifica drepturile de pensie inclusiv după revenirea în Republica Moldova.
Până în prezent, Republica Moldova a semnat 23 de acorduri de securitate socială, dintre care 19 sunt deja aplicate.
În prezent, în Irlanda locuiesc aproximativ 30 de mii de cetățeni moldoveni.





































