Emisarul american Steve Witkoff s-a dus în Rusia să-i raporteze lui Putin rezultatele rundei de convorbiri pe care le-a avut la Oslo cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a descris întâlnirea cu liderul de la Kiev drept una pozitivă și a anunțat că emisarul va transmite părții ruse rezultatele discuțiilor. Washingtonul va încerca să afle și poziția Kremlinului privind o soluție diplomatică pentru a opri războiul. Deocamdată, însă, nu există garanții că aceste demersuri ale SUA vor apropia cele două tabere de un acord de pace.
Witkoff a ajuns în Rusia după o întrevedere de ieri, la Oslo, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu președintele finlandez Alexander Stubb. Premierul norvegian a confirmat că emisarul american va merge miercuri la Sankt Petersburg, unde va prezenta autorităților ruse propuneri la care au lucrat americanii și europenii și care ar putea deschide calea pentru o întâlnire la nivel de conducere.
„Avem câteva idei clare despre cum putem ajunge la pace. Suntem uniți în acest demers alături de partenerii noștri europeni și vrem ca americanii să transmită aceste idei rușilor. Una dintre ideile importante este să facem următorul pas către o posibilă întâlnire trilaterală a liderilor, pentru a aborda problemele care pot fi soluționate doar de aceștia”, a menționat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Zelenski a declarat și că Ucraina trebuie să fie la masa negocierilor în cazul unei eventuale întâlniri între Putin, Trump și Xi.
„Nu știu despre ce va fi vorba la întâlnirea trilaterală dintre America, China și Rusia. Depinde de ei. Dar, desigur, dacă subiectele abordate vizează Ucraina și viitorul nostru, acest lucru este acceptabil doar dacă suntem și noi la masa negocierilor. Este absolut clar”, a subliniat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Vizita lui Witkoff are loc pe fondul escaladării tensiunilor verbale dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, care s-au acuzat reciproc, în ultimele zile, că împiedică găsirea unei soluții pentru încheierea războiului. Totuși, aseară, Zelenski a declarat că sistemele de avertizare timpurie funcționează și a mulțumit părții americane pentru sprijin.
Anterior, au apărut îngrijorări privind posibila întrerupere a schimbului de informații, după ce Kievul a semnalat că nu a primit avertizări timpurii din partea partenerilor înaintea unor atacuri rusești cu rachete balistice.
„Suntem recunoscători că sistemul de informații funcționează acum. Mă refer la avertizarea timpurie, care este foarte importantă pentru oamenii noștri, pentru copii, adulți și civili, deoarece putem auzi când se apropie o rachetă balistică. Așadar, suntem recunoscători părții americane. Acum funcționează”, a declarat Volodimir Zelenski.
În acest context, întâlnirea dintre Steve Witkoff și Vladimir Putin reprezintă un nou test pentru inițiativele diplomatice ale administrației Trump. Kievul afirmă că este pregătit pentru negocieri, dar insistă asupra unor garanții de securitate solide. Rămâne de văzut dacă discuțiile dintre Washington și Moscova vor produce progrese concrete și dacă propunerile analizate împreună cu Ucraina și liderii europeni vor fi acceptate de Kremlin. De cealaltă parte, liderii europeni insistă că Europa trebuie să fie implicată în orice proces de negociere privind viitorul Ucrainei.




































