Atac cu rachete asupra Kievului, la doar câteva ore după ce Donald Trump a declarat că suntem aproape de sfârșitul războiului. Explozii, case în flăcări și ambulanțe avariate în urma noilor bombardamente lansate de armata lui Vladimir Putin. O persoană a murit și alte 22 au fost rănite, inclusiv patru copii. Jurnalista TV8, Viorica Tătaru, aflată în capitala țării vecine, relatează că mai multe depozite au fost distruse.
Există riscul unor noi atacuri cu rachete balistice asupra Kievului pe parcursul zilei de astăzi, avertizează autoritățile ucrainene. Oficialii de la Kiev l-au criticat joi pe mediatorul Casei Albe, Steve Witkoff, pentru că acesta, cu o zi în urmă, a lăudat „umanismul” liderului rus Vladimir Putin. Pe de altă parte, autoritățile ruse susțin că sute de drone ucrainene au fost trimise spre Moscova. Volodimir Zelenski a declarat că o îngheţare a frontului este necesară ca prim pas în discuţiile pentru a pune capăt războiului.
UPDATE Rusia a lansat o amplă campanie de discreditare online a candidaților americani care susțin Ucraina, înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului (noiembrie). Conform unui raport al comunității serviciilor americane de informații, prezentat în Congres, rușii folosesc inclusiv instrumente AI pentru a răspândi mai rapid dezinformări și a încerca să influențeze rezultatul scrutinului, scrie Biziday.
UPDATE Ucraina s-a mai aflat în această situație cu președintele american Donald Trump. Dar de data aceasta, în timp ce liderul american minimizează violența rusă și îngreunează reacția Kievului, liderii ucraineni au adoptat o abordare diferită. Au ripostat, relatează The New York Times (NYT). La fel ca prim-ministrul canadian Mark Carney și alți câțiva, Zelenski a decis de data aceasta să riposteze. Politicienii și analiștii ucraineni au afirmat că aceasta a fost decizia corectă, chiar și având în vedere riscurile pe care le implica. „Trump ne îndeamnă în mod deschis să capitulăm”, a declarat Mihailo Samus, un expert ucrainean în domeniul securității și al afacerilor militare. „Aceasta este situația”.
UPDATE Iranul și Rusia se numără printre statele care încearcă să agraveze și să exploateze tulburările din Franța, în efortul lor de a slăbi democrațiile occidentale, spun cercetători citați de The Times. Cu toate acestea, președintele Emmanuel Macron nu ar fi dispus să facă publică această interferență străină, cel puțin în ceea ce privește Iranul, și l-ar fi împiedicat pe ministrul său de externe să dezvăluie un raport oficial privind campaniile de dezinformare online ale regimului, de teamă să nu supere Teheranul, notează Digi24.
UPDATE NATO va permite Ucrainei să achiziţioneze armament, muniţie şi echipamente militare prin NSPA, agenţia centralizată de achiziţii a Alianţei. "Acest lucru asigură Ucrainei capacitatea de a avea un cadru mai structurat pentru a valorifica o gamă largă de capacităţi pe care le oferim: specializare în achiziţii, servicii de asistenţă şi acces la o bază industrială solidă", a declarat publicaţiei Jacqueline Borsboom, directoarea pentru asistenţă la operaţiuni a Agenţiei NATO pentru Sprijin şi Achiziţii (NSPA, NATO Support and Procurement Agency), scrie joi cotidianul Financial Times, preluat de Reuters, citat de Agerpres. Permisiunea a fost acordată în contextul înrăutăţirii relaţiilor Kievului cu Washingtonul după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat luna aceasta importuri de motorină din Rusia cu scopul de a ieftini carburanţii în Statele Unite.
UPDATE Polonia acuză platformele de social media că nu iau suficiente măsuri pentru combaterea dezinformării și permit răspândirea propagandei ruse. Ministrul polonez al Afacerilor Digitale, Krzysztof Gawkowski, a cerut companiilor să elimine mai rapid conturile false și rețelele de boți și să își consolideze echipele de moderare, avertizând că nerespectarea solicitărilor autorităților poate atrage sancțiuni financiare, notează Adevărul.
UPDATE Kremlinul a confirmat că Rusia și SUA discută viitorul activelor din străinătate ale gigantului petrolier rus Lukoil, supus sancțiunilor, evaluate la aproximativ 22 de miliarde de dolari, pe fondul extinderii negocierilor economice dintre Moscova și Washington, alături de eforturile de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, scrie Digi24.
UPDATE Aproximativ 630 de drone ucrainene ar fi vizat regiunea Moscovei în noaptea de 21 spre 22 octombrie, potrivit primarului Serghei Sobianin, care susține că 163 au fost interceptate în apropierea capitalei. Totodată, ar fi fost atacat „Arsenalul 75” din Serpuhov, o întreprindere militară rusă care repară sisteme de apărare antiaeriană. Informația despre lovirea uzinei nu a fost confirmată independent, potrivit Reuters.
UPDATE Kremlinul consideră ultima schimbare de direcție a administrației Trump împotriva președintelui ucrainean Volodimir Zelenski drept un triumf major și, împreună cu tulburările politice din Europa, un semn că sprijinul occidental pentru Ucraina se prăbușește în sfârșit. Miza lui Donald Trump este mai mare ca niciodată. Zelenski a vorbit despre scenariul în care „Ucraina nu va supraviețui, dacă Washingtonul se va alinia cu Rusia”. „Dacă Statele Unite îl vor sprijini pe Putin este incredibil, este o tragedie”, a declarat Zelenski duminică, 18 octombrie 2026, la emisiunea „Meet the Press” de la televiziunea americană NBC News. „Dacă aceste două țări vor fi împreună, desigur că nu vom triumfa. Și nu vom putea rezista”, notează Ziare.com.
UPDATE Kremlinul a catalogat drept lipsite de substanță propunerile de pace prezentate de emisarul american Steve Witkoff la Sankt Petersburg. În ciuda reacției de la Moscova, președintele Donald Trump consideră că negocierile au înregistrat un progres semnificativ. Discuțiile trilaterale între Rusia, Ucraina și Statele Unite ar putea fi reluate la jumătatea lunii noiembrie.
UPDATE Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că înghețarea ostilităților de-a lungul liniei frontului reprezintă o cale realistă de încheiere a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, transmite Rador care citează agenția de presă RBC. Declarația a fost făcută de președintele ucrainean într-un interviu pentru Fox News.
UPDATE Militarii ucraineni afirmă că au înaintat peste 15 kilometri prin subteran și au atacat din spate trupele ruse de lângă Kupiansk. Potrivit acestora, peste 30 de militari ruși au fost capturați, iar pierderile adversarului depășesc 100 de oameni.
UPDATE Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, l-a criticat joi pe mediatorul Casei Albe, Steve Witkoff, pentru că acesta, cu o zi în urmă, a lăudat „spiritul umanitar” al preşedintelui rus Vladimir Putin, mulţumindu-i în acelaşi timp pentru eliberarea unui cetăţean american capturat de armata rusă în Ucraina, informează EFE. „Conciliatorismul, servilismul şi linguşirea nu vor opri acest război. Doar forţa o va face”, a spus Sîbiga. Ministrul ucrainean a transmis acest mesaj pe contul său de X, condamnând totodată un atac rusesc asupra teritoriului ucrainean în primele ore ale zilei de joi. „În timpul nopţii, locuitorii din Kiev au putut auzi cum sună în realitate «umanismul» rusesc”, a remarcat Sîbiga, referindu-se la un nou bombardament pe care l-a descris ca fiind „brutal”.
UPDATE Președintele ucrainean își înăsprește tonul în fața restricțiilor impuse de administrația americană și denunță o situație „nedreaptă”. Într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera, președintele ucrainean afirmă că dorește să mențină o relație „deschisă, onestă și pragmatică” cu Statele Unite, denunțând totodată deciziile pe care le consideră „profund nedrepte”. „Am spus că, dacă rușii ne atacă și noi nu putem riposta, este nedrept. Dar dacă nu-l puteți opri pe Putin, dați-ne măcar rachetele de interceptare de care avem nevoie pentru a ne proteja infrastructurile energetice”, a cerut el, deplângând faptul că Statele Unite au refuzat în cele din urmă să ne furnizeze aceste rachete.
UPDATE Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, susține că regiunea a fost atacată de un val de 630 de drone ucrainene în noaptea de miercuri spre joi, 22 octombrie. Atacul ucrainean a venit la câteva ore după negocierile dintre SUA și Rusia cu privire la încheierea războiului din Ucraina.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că „umaniștii” ruși au lansat 21 de rachete balistice asupra Kievului. Atacurile s-au soldat cu doi morți și 34 de răniți, inclusiv cinci copii, în capitală și alte 11 regiuni.
UPDATE Donald Trump susține că încheierea războiului din Ucraina nu a fost niciodată mai aproape. Rusia și Ucraina și-au exprimat disponibilitatea pentru noi negocieri mediate de SUA, după o întâlnire între Steve Witkoff și Vladimir Putin, notează NewsWeek.
UPDATE Un oficial de la Kremlin a declarat miercuri că administraţia rusă este pregătită pentru reluarea negocierilor trilaterale cu Washingtonul și Kievul la jumătatea lunii noiembrie, având ca scop încheierea războiului din Ucraina, notează AFP, citată de Rador.
UPDATE Atacurile rusești cu rachete balistice asupra Kievului s-au soldat cu un mort și 22 de răniți, inclusiv patru copii. Loviturile au provocat incendii și distrugeri în șase sectoare ale capitalei. Rachetele au lovit Kievul în primele ore ale zilei de joi, a declarat un martor al agenției Reuters.
UPDATE O persoană a murit, iar altele au fost rănite în urma atacurilor rusești asupra regiunii Harkiv, lansate noaptea și dimineața. În orașul Harkiv, dronele au provocat incendii și au avariat mai multe vehicule, anexe gospodărești și o clădire de birouri.
UPDATE O persoană a fost rănită în urma unui atac rusesc cu dronă FPV asupra unui automobil în orașul Sumî. Au fost avariate și alte vehicule, iar suflul exploziei a spart geamurile unui bloc cu cinci etaje.
UPDATE Trei persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite în urma unui atac rusesc cu drone asupra orașului Ciorțkiv, din regiunea Ternopil, Ucraina. O anexă gospodărească a fost avariată, iar incendiul izbucnit este lichidat de echipele de intervenție.
UPDATE Un atac rusesc asupra regiunii Rivne a avariat un centru comercial și un bloc de locuințe. Incendiile au fost stinse, iar 11 locatari au fost evacuați. Focul a afectat trei apartamente. Nu au fost raportate victime.
UPDATE Un atac rusesc a provocat un incendiu la un hipermarket din orașul Uman, regiunea Cerkasî. Focul a fost stins, iar autoritățile au verificat zona pentru eventuale obiecte explozive. Nu au fost raportate victime.
UPDATE Un atac rusesc asupra raionului Kropîvnîțkîi, regiunea Kirovohrad, a provocat un incendiu de proporții la mai multe depozite. Focul a fost localizat, iar salvatorii continuă intervenția. Deocamdată, nu au fost raportate victime, potrivit salvatorilor.
UPDATE Atacurile rusești asupra regiunii Harkiv s-au soldat cu un mort și cel puțin un rănit. În orașul Harkiv, au izbucnit incendii în trei cartiere, fiind afectate o clădire de birouri, anexe gospodărești și mai multe vehicule.
UPDATE Rusia a atacat o clădire a unei companii private de radio și televiziune și un obiectiv energetic din raionul Kremenciuk, regiunea Poltava. Au izbucnit incendii, care au fost lichidate de salvatori. Deocamdată, nu au fost raportate victime, anunță salvatorii.
UPDATE Guvernele europene încep să vadă tot mai clar că ar putea fi nevoite, în curând, să desemneze pe cineva care să se întâlnească direct cu liderul rus Vladimir Putin pentru negocieri privind un acord de pace în Ucraina. Principala problemă este să decidă cine ar trebui să își asume această misiune riscantă, scrie Politico. Subiectul a devenit mai urgent în această săptămână, după ce emisarul american Steve Witkoff a călătorit în Rusia pentru a-i propune lui Putin un summit în trei, alături de Donald Trump și de liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, în încercarea de a face presiuni pentru obținerea unui armistițiu.
UPDATE Slovacia va discuta săptămâna viitoare, la Moscova, despre aprovizionarea cu energie din Rusia, reluând un proces de cooperare suspendat după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, ceea ce reprezintă cel mai recent semn de divergenţă faţă de aliaţii săi din Uniunea Europeană, scrie NewsWeek.
UPDATE Președintele Cehiei Petr Pavel a criticat decizia omologului său american, Donald Trump, de a încălca sancțiunile împotriva Rusiei prin livrarea de motorină rusească către SUA și Turcia. Liderul de la Praga a explicat marți, 20 octombrie, că decizia lui Trump a oferit Rusiei „un răgaz să respire”. „Acum va fi mult mai dificil”, a declarat Petr Pavel. „Rusia profită de acest moment pentru a scăpa de presiune, iar acest lucru reprezintă și un fel de încurajare morală pentru ei”. Casa Albă a transmis miercuri că Trump „a negociat cu succes” acordul pentru a aproviziona piața mondială cu „cantități uriașe de motorină și pentru a reduce prețurile”.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a scris pe rețelele sociale că acordul lui Donald Trump de a achiziționa motorină rusească „servește intereselor Rusiei” și îi permite acesteia „să ucidă mai mulți oameni, să continue războiul mai mult timp, să respecte și mai puțin America și să provoace pierderi și pagube și mai mari în întreaga lume”.
UPDATE Rusia a intensificat măsurile împotriva companiilor europene, ca reacție la sprijinul acordat Ucrainei, în timp ce firmele americane au fost în mare parte cruțate, pe fondul negocierilor economice dintre Moscova și Washington. Dintre cele 20 de companii străine plasate sub administrare temporară de Vladimir Putin de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, doar trei au legături cu Statele Unite, arată o analiză Reuters. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut că țara de origine a companiilor a influențat deciziile autorităților ruse.
UPDATE Bloomberg dedică o amplă analiză atacurilor rusești asupra navelor comerciale din Marea Neagră. Șapte vase au fost lovite de drone rusești în largul coastelor Bulgariei și României numai în octombrie, și peste 24 de marinari au murit. Cum atacurile au avut loc în apele teritoriale ale NATO sau în proximitatea acestora, acest lucru “reprezintă o nouă escaladare periculoasă și testează capacitatea alianței de a descuraja o Rusie din ce în ce mai agresivă”. Spre deosebire de dronele rătăcite despre care se poate spune că ajung accidental pe teritoriile unor state membre (România, Polonia, statele baltice), dronele care lovesc nave aflate în mișcare trebuie dirijate, iar intenția de a le lovi nu poate fi contestatăm, scrie Biziday.



















