Atenție, șoferi! De astăzi, traficul este restricționat parțial pe străzile Columna, Henri Coandă și Calea Orheiului din Chișinău, din cauza reparațiilor. Unele lucrări vor dura mai bine de o lună. De mâine, va fi închis temporar și un tronson al străzii Belgrad, pentru instalarea unei macarale la un șantier de construcții.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Chișinău, în perioada 22 octombrie – 23 noiembrie, traficul va fi suspendat parțial pe strada Columna, între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, precum și pe strada Henri Coandă, între Columna și Mitropolit Dosoftei. Pe aceste tronsoane vor fi efectuate lucrări de reparație a carosabilului.
Pe Calea Orheiului, circulația va fi restricționată parțial în perioada 22 octombrie – 6 noiembrie. Muncitorii vor îndepărta asfaltul existent și vor așterne straturi noi.
Pe strada Belgrad, între Constantin Brâncuși și Varșovia, traficul va fi suspendat integral în perioada 23–26 octombrie, între orele 08:00 și 20:00. Măsura este necesară pentru montarea unei macarale la șantierul de pe strada Belgrad 36.
Șoferii sunt îndemnați să evite zonele respective dacă nu au nevoie să le traverseze și să respecte regulile de circulație.




































