Procurorul Petru Iarmaliuc, cunoscut pentru instrumentarea dosarului „Kuliok”, în care este vizat fostul președinte Igor Dodon, a trecut de evaluarea externă a integrității etice și financiare. Comisia de evaluare a procurorilor a propus promovarea acestuia. Decizia finală urmează să fie luată de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).
Potrivit unui comunicat al Comisiei de evaluare a procurorilor, procedurile de verificare a integrității etice și financiare au fost finalizate în privința a doi procurori. În cazul lui Petru Iarmaliuc, procuror delegat la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Completul A a constatat că acesta întrunește criteriile de integritate etică și financiară și a propus promovarea evaluării externe.
Iarmaliuc a fost supus verificărilor în calitatea sa anterioară de procuror delegat la Procuratura Anticorupție. Raportul de evaluare a fost transmis Consiliului Superior al Procurorilor, care urmează să examineze și să adopte hotărârea privind rezultatele evaluării.
Petru Iarmaliuc și-a început activitatea în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău în 2019, fiind ulterior transferat la Procuratura Anticorupție. Acesta a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, inclusiv cauze de îmbogățire ilicită în care au fost vizați fostul procuror Igor Popa, magistratul Alexandru Gheorghieș de la Bălți și mai mulți foști deputați comuniști.
Procurorul este cunoscut pentru implicarea sa în dosarul „Kuliok”, în care este judecat fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Procurorul gestionează acest dosar din anul 2022. Cauza are la bază înregistrările video ale unei întâlniri din iunie 2019, în care fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc îi întinde lui Igor Dodon o pungă neagră, în care s-a presupus că s-ar fi aflat bani.




































