Ar fi cerut 7.500 de euro pentru mușamalizarea unui caz de conducere în stare de ebrietate. Este vorba despre un bărbat din Chișinău, care i-ar fi promis unui șofer care a condus beat că poate obține o decizie favorabilă în dosarul în care acesta este cercetat.
Potrivit CNA, bărbatul ar fi pretins că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere și a unor oameni ai legii din Ialoveni. Astăzi au fost efectuate percheziții la domiciliul și în mașina suspectului, de unde au fost ridicate probe relevante.
Dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, bărbatul riscă o amendă de până la 150 de mii de lei sau până la șase ani de închisoare.




































