Un șofer beat și fără permis de conducere a ajuns cu mașina răsturnată în șanț, în raionul Rîbnița din stânga Nistrului. Incidentul s-a produs după ce bărbatul s-a distras de la drum în timp ce privirea i-a fost atrasă de o fermă din apropiere.
Potrivit presei din regiune, accidentul s-a produs în amiaza zilei de 19 octombrie. La fața locului, în timpul verificării actelor, inspectorii au simțit un miros puternic de alcool de la șoferul în vârstă de 42 de ani și i-au propus să efectueze testarea alcoolscopică. Aparatul Dräger a indicat o concentrație de 0,880 mg/l de alcool în aerul expirat.
Conform legislației locale în vigoare, șoferul riscă o amendă de până la 3.150 de „ruble” sau arest contravențional de până la 15 zile.




































