Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1725: Atac masiv și planul Rusiei ca în 1997. Zelenski dezvăluie oferta SUA și are un mesaj pentru Putin

/VIDEO/ Gazele scumpe îi întorc pe moldoveni la sobe: Cât costă lemnele de foc și unde se găsesc mai ieftin

LEMNE CARBUNI PELETI-3
25 octombrie 2026, ora 10:30

Iarna bate la ușă, iar din cauza scumpirii gazelor, tot mai multe familii revin la sobe. Doar că nici această alternativă nu este atât de accesibilă pe cât pare. La stat sunt ieftine, dar greu de găsit. La privați sunt, dar cu prețuri mai mari. Este și povestea unei familii cu cinci copii din Grătiești, care a început să facă economii la tot pasul, doar pentru a avea cu ce să se încălzească, transmite UNU TV.

„La moment, de la gaz trecem la lemne. Am cumpărat un cazan și așteptăm să terminăm construcția unei anexe noi, unde îl vom instala, ca să putem încălzi toată casa. Deocamdată, încălzim cu lemne doar jumătate din casă, iar gazele nu le folosim, pentru că sunt foarte scumpe. Ne este greu să achităm facturile. Jumătate din casă este încălzită, iar cealaltă jumătate nu. Încercăm să încălzim casa cum putem și să uscăm hainele la sobă.

Cred că și noi avem nevoie de șase-șapte metri cubi pentru iarnă. Familia crește, copiii se fac mai mari și trebuie să extindem casa. Între 1.500 și 1.800 cubul. O să ne fie greu. Nu facem față cheltuielilor pentru gaze, pentru că avem multe nevoi: copiii, grădinița, școala. Eu și soțul muncim, nu avem părinți care să ne ajute, așa că ne-am gândit să împrumutăm bani și să cumpărăm un cazan, ca să ne fie mai ușor să ducem iarna înainte”, a menționat mama cu mulți copii, Elena Efros.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, spune că, în general, prețurile nu au crescut comparativ cu ultimii ani: „Asta este un lucru bun, mai ales că avem și această criză energetică, când toate prețurile au crescut.”

Cifrele oficiale par să confirme spusele ministrului. La întreprinderile silvice de stat, un metru ster de lemn de esență tare costă 1.080 de lei, iar cel de esență moale, în jur de 600, mult mai puțin decât prețul menționat de Elena. Însă nu oricine reușește să le cumpere. UNU TV a încercat să afle cât de accesibile sunt, în realitate, stocurile de stat și cât trebuie să aștepte cei care vor să se aprovizioneze pentru iarnă.

„– Aș vrea să comand lemne. Aveți acum în stoc? – Avem, dar vremea nu ne permite. – Și cam când ar fi posibil? – Trebuie să vedem cum va fi vremea. Toate lemnele sunt în pădure.”

„– Îmi puteți spune, vă rog, care sunt prețurile? – Cele de esență tare costă 1.080 de lei metrul ster, iar cele de esență moale, 594 de lei.”

„– Lemnele costă 1.215 lei metrul ster, dacă vă ocupați singuri de încărcare și transport. – Dar în regiune nu se găsesc deloc lemne acum? – În împrejurimile Cimișliei nu sunt. Doar la Valea Perjei, dar acum începe exploatarea forestieră. De fapt, lucrările au început deja.”

Așadar, prețurile afișate de întreprinderile silvice sunt atractive, dar disponibilitatea lemnelor depinde de vreme și de ritmul lucrărilor din pădure. Pentru cei care nu pot aștepta, alternativa rămâne piața privată. UNU TV a contactat mai mulți comercianți din Chișinău, care livrează lemne și în alte localități. Aici, lemnele se găsesc mai ușor, dar și prețurile sunt pe măsură. Un metru cub de lemn de esență tare costă, în medie, 1.600 de lei, iar cel de esență moale, până la 1.200 de lei. Transportul se achită separat și mai adaugă între 500 și 1.000 de lei la costul final.

„– Un palet conține între 0,7 și 0,8 metri cubi. Un palet de lemn de esență tare costă 1.700 de lei, iar unul de esență moale, 1.300. – Prețul include și livrarea? – Nu, livrarea se achită separat. – Și cât costă transportul? – Unde anume? – La Costești. – Asta ar mai costa 800 de lei.”

Și nu este singura ofertă în care transportul se plătește separat. La un alt comerciant, am găsit prețuri ceva mai mici: 1.500 de lei pentru un metru ster de stejar, 1.600 pentru salcâm și 1.200 pentru plop. Livrarea până la Costești, la 25 de kilometri de Chișinău, costă încă 500 de lei. Ajungem, astfel, la prețuri apropiate de cele despre care ne vorbea Elena. 

Dincolo de costuri, însă, piața privată ridică și alte semne de întrebare. Nu toți comercianții vând lemne legal. Unii o fac fără autorizație, la vedere, chiar pe marginea drumurilor din Capitală.

„Am venit pe o șosea de mare viteză din Chișinău, unde punctele de vânzare a lemnelor se întind unul după altul. Niciunul dintre comercianți nu a acceptat să vorbească în fața camerei. Primii pe care i-am abordat au fugit imediat ce au văzut că filmăm și au încercat chiar să ne intimideze cu câinii. Alții au acceptat să discute cu noi, dar numai fără camere. Am aflat că majoritatea nu eliberează bonuri fiscale, ceea ce exclude legalitatea vânzărilor. Întrebați dacă nu se tem de controale, ne-au spus că inspectorii vin aici periodic, o dată la câteva luni.”

Vânzătorii spun că au auzit despre lipsa lemnelor de foc și confirmă că, în unele regiuni, acestea sunt greu de găsit la întreprinderile de stat.

Pe fondul cererii tot mai mari de lemne de foc și al dificultăților de aprovizionare, se înmulțesc și tăierile ilegale. De la începutul sezonului rece, peste o mie de arbori au fost doborâți fără autorizație. Cel mai grav caz a fost raportat în rezervația de la Vadul lui Vodă, unde au fost tăiați circa 400 de copaci, iar prejudiciul adus mediului este estimat la un milion de lei. Pe lângă asemenea cazuri de amploare, sunt și oameni care taie ocazional câțiva arbori pentru a-și încălzi locuințele.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, este invitatul de duminică al emisiunii „Cutia Neagră PLUS”. Cât gaz ar putea Ucraina să livreze Republicii Moldova în această iarnă și la ce preț? Poate Ucraina să ne ajute la detectarea și neutralizarea dronelor rusești? Care este situația reală de pe front și cum vede Kievul soluționarea conflictului transnistrean în actualul context regional? Aflați la Cutia Neagră PLUS de la TV8.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente