O elevă de 15 ani ar fi fost agresată fizic de un coleg de aceeași vârstă, într-o instituție de învățământ din localitatea Țînțăreni, raionul Anenii Noi. Incidentul s-ar fi produs pe 20 octombrie, iar cazul este investigat de oamenii legii.
Potrivit unui comunicat al poliției, băiatul și-ar fi lovit colega în incinta școlii. Minora a fost îndreptată pentru efectuarea unei expertize medico-legale, care urmează să stabilească gravitatea eventualelor leziuni suferite.
Materialele cazului au fost transmise autorităților competente, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.




































