O parte dintre serviciile publice electronice oferite de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) sunt temporar indisponibile sau funcționează cu dificultate. Măsura a fost luată pentru securizarea infrastructurii digitale guvernamentale, în urma recentelor atacuri cibernetice.
Potrivit unui comunicat emis de Serviciul Tehnologii Informaționale, restabilirea accesului la serviciile electronice ale MAI va avea loc pe măsura reluării funcționării platformelor guvernamentale de care acestea depind.
„Întrucât anumite servicii electronice ale MAI sunt interconectate cu platformele guvernamentale administrate de AGE, disponibilitatea acestora este influențată de funcționarea componentelor respective”, se arată în mesaj.
În ultimele zile, serviciile publice digitale din Republica Moldova se confruntă cu un val de atacuri cibernetice. Sistemele au funcționat cu întreruperi pe parcursul întregului weekend și ar putea fi parțial indisponibile și luni, 26 octombrie. Pentru a garanta securitatea datelor, anumite platforme pentru depunerea cererilor și eliberarea actelor permisive au fost deconectate temporar, a anunțat Agenția de Guvernare Electronică pe 25 octombrie.
O nouă tentativă de spargere a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02:00. Atacul a fost neutralizat, însă o parte dintre servicii au fost oprite preventiv pentru a evita scurgerile de date sau exploatarea vulnerabilităților.
Din cauza acestui incident, cetățenii și antreprenorii nu vor putea solicita online o serie de documente, cum ar fi eliberarea certificatelor de urbanism pentru proiectare, a certificatelor fitosanitare pentru export și reexport, a autorizațiilor sanitar-veterinare pentru mijloacele de transport sau depunerea notificărilor în domeniul comerțului.
Echipele tehnice a trei instituții lucrează la remedierea consecințelor încă din data de 23 octombrie. Specialiștii verifică sistemele și intenționează să restabilească treptat funcționarea acestora, fără a expune riscurilor datele cu caracter personal ale cetățenilor și companiilor.
Totodată, autoritățile avertizează populația cu privire la posibile apeluri, SMS-uri și e-mailuri frauduloase. Infractorii cibernetici s-ar putea da drept angajați ai instituțiilor publice sau ai băncilor și ar putea folosi date personale, precum numele, prenumele și IDNP-ul, pentru a câștiga încrederea victimelor. Utilizatorii sunt îndemnați să nu divulge parole, coduri de confirmare ori date bancare și să nu acceseze linkuri suspecte.





































