Cetățenii se pot programa pentru susținerea probei practice a examenului auto sâmbătă, 31 octombrie 2026. Pentru această zi au fost deschise 165 de locuri la punctul de examinare din sectorul Râșcani al Capitalei, de pe strada Academician Sergiu Rădăuțanu, nr. 1.
Potrivit unui comunicat al Agenției Servicii Publice, în contextul în care o parte dintre serviciile digitale ale ASP, inclusiv programarea online, sunt în prezent indisponibile, înscrierea pentru examenul din 31 octombrie se va face exclusiv prin telefon, la numărul 14909. Locurile vor fi repartizate în ordinea solicitărilor.
La programare, candidații trebuie să aibă la îndemână actul de identitate, certificatul de absolvire a școlii auto și certificatul sau adeverința medicală a conducătorului de vehicul.
ASP precizează că există și o condiție obligatorie pentru cei care au mai susținut proba practică. Până la examenul din 31 octombrie trebuie să fi trecut cel puțin 10 zile calendaristice de la ultima tentativă. Candidații care nu îndeplinesc această condiție nu vor fi admiși la examinare.
Agenția îi îndeamnă pe cei interesați să se programeze din timp și anunță că va informa publicul despre eventualele modificări ale procedurii imediat ce serviciile electronice vor fi restabilite.
TV8.md amintește că serviciul de programare online la examenele pentru obținerea permisului de conducere a fost temporar oprit în perioada 23-26 octombrie 2026, din cauza unor lucrări tehnice de îmbunătățire a sistemului.




































