Un polițist de la Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a fost reținut într-un dosar de corupere pasivă. Acesta este bănuit că ar fi cerut și luat mită de la mai mulți cetățeni în schimbul unor servicii ilegale.
Potrivit unui comunicat emis de Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA), omul legii ar fi cerut și primit bani pentru a facilita obținerea permiselor de conducere, pentru a ajuta șoferii să scape de punctele de penalizare acumulate, precum și pentru a favoriza anumite persoane în vederea evitării răspunderii contravenționale.
La moment, învinuitul este cercetat și pentru trafic de influență.
Procurorii au solicitat un mandat de arest preventiv pe numele acuzatului, însă instanța a dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu. Soluția a fost contestată cu recurs de către procurorii din Chișinău pe 26 octombrie 2026.
În prezent, sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și a atragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate.




































