Pentru multe familii din Republica Moldova, iarna vine cu grija frigului și a facturilor. Proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile” își propune să îmbunătățească condițiile de trai ale mai multor gospodării, prin izolarea locuințelor și instalarea unor sisteme moderne de încălzire. Două familii din Vorniceni, raionul Strășeni, și Bozieni, raionul Hîncești, au beneficiat deja de astfel de lucrări. Acum, oamenii se bucură de case mai călduroase, mai mult confort pentru copii și un consum mai mic de lemne.
Familia Tofan din satul Vorniceni, raionul Strășeni, s-a confruntat ani la rând cu probleme în propria locuință, iar iarna îi era greu să mențină căldura în casă.
„Casa a fost procurată din 2000, erau 2 camere, pe parcurs am ridicat-o, era bătrânească, foarte bătrână casa. Pereții erau umezi și pereții mucegăiau și aveam mari probleme cu copiii că erau mici și aveau probleme de sănătate”, a povestit Olga Tofan, beneficiară a proiectului.
Locuința este construită din cotileț, iar familia se încălzea cu o sobă pe lemne. În zilele geroase, menținerea unei temperaturi confortabile în toate camerele era o adevărată provocare.
„Foarte greu era, căram cu căldarea apă din drum, încălzeam la aragaz, dar acuma avem centrală termică de 200 de kg, au pus calorifere, e cald și în partea asta, în cealaltă parte avem sobă, dar aici au pus calorifere și avem încălzire”, a relatat Olga Tofan.
În doar o lună, pereții și podul casei au fost izolați, iar în interior au fost instalate patru calorifere. Lucrările au ajutat familia să păstreze mai bine căldura în locuință și să reducă consumul de lemne. Pentru aceste îmbunătățiri, familia a contribuit cu 26 de mii de lei, restul cheltuielilor fiind acoperite prin proiect. Valoarea totală a lucrărilor a depășit 1,2 milioane de lei.
„Temperatura făceam până la 24-25 de grade, dar mergeau foarte multe lemne, dar acuma facem până la 20-22 de grade și a doua zi putem să nu facem focul, fiindcă se menține căldura”, a explicat beneficiara.
Și familia Todirașco din satul Bozieni, raionul Hîncești, se confrunta cu dificultăți asemănătoare. Înainte de renovare, cele două sobe erau singurele surse de căldură din locuință.
„Sunt trei camere, coridorul și deja cum a făcut proiectul, aici o să fie bucătăria și baia. La sobă, ne încălzeam la sobă”, a povestit Natalia Todirașco, beneficiară a proiectului.
Prin intermediul programului, în casă a fost instalat un cazan pentru încălzire și au fost montate cinci calorifere. Lucrările au costat aproape 500 de mii de lei, iar familia a achitat doar 5% din sumă. Datorită renovării, locuința a devenit mai confortabilă, iar consumul de lemne s-a redus.
„Calorifere sunt 2, 3, chiar 5 calorifere și deja cazanul de încălzire. Cu calorifere e puțin mai econom, nu folosim multe lemne și e mult mai bine”, a mărturisit Natalia Todirașco.
Renovările au fost realizate cu sprijinul Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial, gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). Programul este susținut de Uniunea Europeană și finanțat cu ajutorul partenerilor internaționali. În cazul familiilor din mediul rural, acesta poate acoperi până la 95% din costul lucrărilor.
„Noi acuma suntem la o etapă de a implementa proiecte încă la peste 120 de case individuale, avem deja 41 finalizate, acum sunt deja peste 50 în proces de construcție, sunt contractate companiile, deja se fac măsurările și în curând încep lucrările, și deja suntem și la lansarea licitației pentru următoarele 60 de case, care vor beneficia de aceste lucrări”, a precizat directoarea adjunctă a CNED, Lucia Arsene.
„Noi dorim să oferim suport gospodăriilor cu mulți copii, din mediul rural pentru a eficientiza consumul de energie și a-și reduce consumul”, a subliniat Lucia Arsene.




































