Un nou ultimatum din partea fermierilor. Dacă mâine Guvernul nu va da aviz pozitiv inițiativei de prelungire a licențierii importurilor de cereale din Ucraina, atunci joi și vineri, agricultorii vor ieși la proteste simultane în mai multe raioane ale țării. Anunțul a fost făcut azi-dimineață de Asociația Forța Fermierilor, care precizează că vor scoate în stradă și tehnica agricolă.
Aceștia speră că Executivul va da totuși curs, mâine, solicitărilor, astfel încât joi sau vineri Parlamentul să și voteze inițiativa. Amintim că majoritatea parlamentară a votat ca importurile de cereale să fie licențiate până pe întâi noiembrie, Forța Fermierilor însă cere prelungirea acestui termen până în vara anului viitor. În caz contrar, fermierii susțin că ucrainenii ne vor inunda piața cu produse ieftine.
Potrivit Asociației, agricultorii din Ucraina continuă să-și vândă marfa sub prețul de cost din cauza blocajului principalei rute de export prin Marea Neagră, fapt care va afecta direct producătorii din țara noastră. Guvernul nu a comentat deocamdată anunțul fermierilor.
Anterior însă, Executivul a precizat că introducerea licențierii este o decizie grea și trebuie luată atent pentru a nu prejudicia companiile de panificație și creșterea prețurilor la alte produse.




































