O femeie de 75 de ani a ajuns la spital cu arsuri după ce casa în care locuia a luat foc, noaptea trecută, la Orhei. Pompierii au găsit-o blocată în antreu, strigând după ajutor, și au reușit să o scoată în siguranță. Preliminar, incendiul ar fi pornit de la o lumânare lăsată nesupravegheată.
Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 00:41, în noaptea de 29 octombrie. Două echipaje de salvatori și pompieri au intervenit la fața locului, unde flăcările cuprinseseră interiorul locuinței și o parte din acoperiș.
Potrivit unui comunicat al IGSU, femeia a suferit arsuri pe corp, unele dintre ele grave. Aceasta a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Raional Orhei. TV8 a contactat responsabilii instituției pentru a afla care este starea pacientei, însă aceștia nu au răspuns la apeluri.
Incendiul a fost stins complet la ora 02:50. Focul a distrus bunurile din interiorul casei și aproximativ 20% din acoperiș. În urma cercetărilor la fața locului, specialiștii au stabilit preliminar că flăcările s-ar fi extins de la o lumânare folosită fără respectarea regulilor de siguranță.
În context, salvatorii îndeamnă oamenii să nu lase lumânările aprinse fără supraveghere. Acestea trebuie așezate pe suporturi metalice, departe de obiecte care pot lua foc, și stinse înainte de a părăsi încăperea. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 40 de situații de risc.




































