Fosta ministră spaniolă a Muncii, Fatima Banez, se numără printre cele cel puțin 69 de persoane care au murit în gravul accident feroviar produs miercuri în apropiere de Toledo. Decesul acesteia a fost confirmat joi de CEOE, principala organizație patronală din Spania, a cărei fundație era condusă de Banez, potrivit Politico.
La scurt timp după coliziune, autoritățile anunțaseră că fosta ministră se afla într-unul dintre vagoanele cel mai grav afectate, însă decesul ei a putut fi confirmat abia a doua zi.
„Leadershipul, angajamentul social și viziunea strategică ale Fatimei Banez au lăsat o amprentă de neșters asupra organizației și asupra tuturor celor care au lucrat cu ea”, a transmis CEOE.
Fatima Banez a fost ministră a Muncii și Securității Sociale în guvernul condus de Mariano Rajoy, între 2011 și 2018. Ea a avut un rol important în gestionarea efectelor crizei din zona euro și a coordonat controversata reformă a pieței muncii din 2012.
Reforma a simplificat procedurile de concediere și a oferit companiilor mai multă flexibilitate pe piața muncii, măsuri care au provocat proteste și critici dure din partea sindicatelor. Guvernul de atunci susținea că schimbările erau necesare pentru stimularea angajărilor și accelerarea redresării economice.
În urma tragediei, premierul Pedro Sánchez a decretat trei zile de doliu național: „Toată Spania este în doliu”.
Șeful Guvernului spaniol a promis o anchetă completă și a declarat că eventualele cazuri de neglijență sau deficiențe ale sistemului vor fi făcute publice.
Ministrul Transporturilor, Oscar Puente, a declarat că primele date ale anchetei indică o posibilă eroare umană. Potrivit lui, un angajat al centrului național de control feroviar din Madrid ar fi permis unui tren de mare viteză să înainteze pe o linie unde un alt tren rămăsese blocat. Puente a subliniat că Spania dispune de „un sistem de transport sigur”, dar a admis că, în pofida protocoalelor și măsurilor de securitate, pot apărea erori umane.




































