Republica Moldova vrea să se modernizeze cu ajutorul celor 1,9 miliarde de euro oferite de Uniunea Europeană prin Planul de Creștere. La 100 de zile de mandat, premierul Vasile Tofan a prezentat 19 proiecte ambițioase, reunite sub genericul „Construim Moldova”. Printre acestea se numără prima autostradă din țară, un nou terminal la Aeroportul Eugen Doga, spitale și școli renovate, rețele de apă și investiții în agricultură. Lista este ambițioasă, la fel ca și termenele anunțate pentru realizarea proiectelor.
Proiectele prezentate astăzi se află în diferite etape de pregătire și implementare. În timp ce unele au înregistrat deja progrese, altele sunt încă în faza studiilor de fezabilitate.
În domeniul energetic, autoritățile își propun să reducă pierderile și costurile pentru consumatori. Planul prevede creșterea eficienței energetice a 1.400 de locuințe și 40 de clădiri publice, modernizarea sistemului de termoficare din Chișinău, construcția liniei electrice Bălți-Dnestrovsk și modernizarea rețelelor electrice naționale. Doar modernizarea sistemului de termoficare din Capitală ar urma să permită economisirea a aproximativ 4,5 milioane de metri cubi de gaze naturale.
În ceea ce privește infrastructura, lista include construcția primei autostrăzi din țară, realizarea centurii Chișinăului, reabilitarea unor drumuri importante și construirea unui nou terminal la Aeroportul Internațional Chișinău. Alte investiții ar urma să asigure accesul la apă potabilă pentru aproximativ 700.000 de oameni.
Și agricultura se regăsește printre priorități. Autoritățile planifică dezvoltarea unor sisteme de irigații pentru 6.900 de hectare de terenuri agricole, continuarea programului „Livada Moldovei II” și acordarea unui sprijin financiar de peste 43 de milioane de dolari pentru micii fermieri.
În educație, proiectele vizează modernizarea a 20 de școli-model, renovarea a șase universități, a 24 de blocuri de studii și a 23 de cămine din instituțiile de învățământ profesional tehnic.
Pe listă se află și primul campus tehnologic al țării, HiTech Park Stăuceni, destinat dezvoltării sectorului IT, cercetării și pregătirii tinerilor.
În domeniul sănătății, sunt prevăzute modernizarea a 10 centre de sănătate din mediul rural și dezvoltarea Spitalului Regional Bălți. Totodată, autoritățile intenționează să creeze un centru pentru gestionarea deșeurilor speciale.
Toate aceste proiecte fac parte din Planul de Creștere susținut de Uniunea Europeană, în valoare de 1,9 miliarde de euro. Până în prezent, Republica Moldova a beneficiat de 504 milioane de euro, iar recent Comisia Europeană a mai debursat 157 de milioane de euro. Fondurile sunt acordate în funcție de progresele înregistrate în implementarea reformelor asumate. Proiectele au termene ambițioase de realizare, fiind planificate pentru perioada 2028-2032.




































