Un accident vascular cerebral poate schimba radical viața unui om. Lucruri pe care înainte le făcea fără efort pot deveni, dintr-odată, adevărate provocări. O știu doi bărbați internați la Spitalul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău, care luptă să-și recapete sănătatea. Unul a stat șase luni la pat, iar celălalt a avut nevoie de ani pentru a putea vorbi din nou. Astăzi, de Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral, medicii atrag atenția că intervenția la timp poate face diferența.
Viața l-a pus la grele încercări pe Petru Ogradă, din satul Mereșeni, raionul Hîncești. După ce s-a confruntat cu probleme grave de sănătate și și-a pierdut fiul, în 2022 a suferit un accident vascular cerebral (AVC), în urma căruia nu s-a mai putut descurca singur.
„În 2006 am avut infarct, în 2015, operație la inimă și în 2022, AVC. Primele simptome au fost amorțirea mâinii drepte și nu am dat apreciere mare și m-am culcat și m-am trezit peste vreo 3 ore”, a povestit pacientul Petru Ogradă.
După accidentul vascular cerebral, bărbatul a devenit dependent de ajutorul celor din jur. Astăzi, după patru ani de recuperare, fiecare pas pe care îl face reprezintă un progres important.
„Eu eram la pat, eu trebuia cineva să mă ridice, să mă hrănească, înțelegeți, ca om șezător la pat, dar acuma mă duc”, a relatat Petru Ogradă.
Deși a reușit să meargă din nou, recuperarea sa continuă, iar bărbatul speră să-și recapete și mobilitatea mâinii drepte.
„Să pot cu mâna dreaptă, că eu cu mâna dreaptă nu pot, așa, cu piciorul drept, mulțumesc, îl mișc”, a mărturisit pacientul.
Și pentru Ghenadie Titica, din satul Rezina, raionul Ialoveni, viața s-a împărțit în două. Totul a început cu o stare neobișnuită, care s-a transformat într-o luptă îndelungată pentru recuperare.
„Soția a văzut ceva, că m-am schimbat la față, și mă întreabă: «Ghena, cum te simți?» Îi zic: «Iulia, mi s-a uscat totul în gură». Deja parcă leșinam, dar al meu AVC nu a fost brusc. Eu când m-am enervat, în momentul cela s-a ridicat tensiunea peste normă, 240, nu știu cât era, și automat mi-a blocat totul”, și-a amintit Ghenadie Titica.
Timp de doi ani, bărbatul s-a confruntat cu dificultăți de comunicare și episoade de convulsii. Cu ajutorul tratamentului urmat zilnic, a reușit să depășească o parte dintre aceste probleme și să înregistreze progrese.
„Mi-am recuperat capacitatea de a comunica, eu nu puteam, eu leșinam, puneam creierul în mișcare și eu leșinam, am avut convulsie, acuma convulsia s-a oprit, că urmez tratament zilnic”, a explicat pacientul.
Acum, cea mai mare dorință a bărbatului este să revină la activitățile de odinioară și să se poată deplasa fără ajutorul celor din jur.
„Vreau, vreau din nou să activez, vreau să mă fac bine, să pot merge, să mă pot singur deplasa, dar acuma mă rog la Dumnezeu măcar în jurul casei”, a spus Ghenadie Titica.
Recuperarea după un accident vascular cerebral diferă de la un pacient la altul. Unii reușesc să-și revină complet, în timp ce alții rămân cu sechele și au nevoie de îngrijire pe termen lung.
„Dacă să vorbim după scala funcțională pe care noi evaluăm pacienții după externare și la 90 de zile ulterior, cam 20–30% dintre pacienți ies sănătoși complet. Asta ar însemna că ei ies pe picioarele lor din spital, fără niciun deficit motor și fără nicio consecință a AVC-ului și undeva 60–70% deja rămân cu sechele de AVC, ulterior urmează să fie evaluați și se lucrează cu acești pacienți”, a explicat medicul neurolog Tatiana Tupac.
Medicii atrag atenția asupra factorilor care cresc riscul producerii unui accident vascular cerebral, printre care se numără hipertensiunea arterială, diabetul și nivelul ridicat al colesterolului. Stresul poate contribui, de asemenea, la agravarea unor factori de risc.
„Avem factori declanșatori, cum ar fi hipertensiunea arterială netratată, dislipidemie, adică colesterolul foarte mărit, diabetul zaharat, fibrilația atrială, dereglările de ritm”, a enumerat medicul neurolog Tatiana Tupac.
Potrivit specialiștilor, în fiecare oră, un moldovean suferă un accident vascular cerebral. Intervenția medicală rapidă este esențială, iar primele 4,5 ore de la debutul simptomelor reprezintă o fereastră terapeutică importantă pentru administrarea anumitor tratamente, care pot reduce riscul de dizabilitate.
În acest context, medicii recomandă monitorizarea tensiunii arteriale, adoptarea unui stil de viață sănătos și efectuarea controalelor medicale regulate. Totodată, îi îndeamnă pe oameni să recunoască semnele unui AVC, precum asimetria feței, slăbiciunea unui braț sau vorbirea neclară. În astfel de situații, este esențial ca serviciul 112 să fie apelat imediat.




































