O lume fascinantă, veche de mii de ani, este readusă la viață la Călărași. Cultura Cucuteni, una dintre cele mai impresionante civilizații preistorice, a fost explorată și de echipa Bine Bine Show, prin intermediul unei diorame spectaculoase, iar în curând vizitatorii vor avea ocazia să-i descopere universul și printr-o experiență virtuală.
Muzeul din Călărași se bucură de o nouă piesă centrală. O dioramă impresionată realizată de meșterul artizanal Olesea Cojuhari. Fiind prima sa lucrare de o asemenea amploare, realizarea ei a necesitat trei luni de muncă intensă.
„Mi-a părut foarte interesant procesul, pentru că, ca să o realizez era nevoie să studiez unele lucruri, chiar și să mă aprofundez în toată civilizația, să înțeleg cum au trăit. Ei avea un obicei de a arde casele”, spune Olesea Cojuhari.
Atenția la detalii se vede în fiecare colț al machetei. Toate elementele au o semnificație foarte bine gândită: „Peștele din apă transmite ideea că omul vânează, așezările lor fiind lângă apă.”
Proiectul a fost finanțat de un grant, conceput pentru a aduce istoria mai aproape de oameni și pentru a trasnforma lecțiile clasice într-o experiență vizual atractivă.
„Mereu am întâmpinat dificultatea de a explica vizitatorului ce înseamnă o așezare cucuteni tripolie și atunci am înțeles că vizitatorul ar putea fi ajutat de o dioramă, în care noi redăm realistic o așezare de acest gen.”, spune muzeografa Mariana Iurcu.
În perioada următoare, diorama va fi completată de o experiență de realitate virtuală. Vizitatorii vor putea explora mult mai interactiv arhitectura și viața cotidiană a acelei epoci.




































