Grădina Zoologică are noi locatari exotici – doi civeți de palmier albi și doi kinkaju, aduși la Chișinău în urma unui schimb de animale. Noii veniți vor contribui și la cercetarea științifică, în special civeții, cunoscuți pentru rolul lor în medicină și în producerea cafelei. Administrația întreprinderii își propune să schimbe percepția publicului și să arate că grădina zoologică nu este doar un loc de expunere a animalelor, ci și o instituție care contribuie la cercetarea biologică internațională.
Animalele au ajuns la Chișinău în urma unui schimb cu Grădina Zoologică din Kiev. Menajeria de la noi le-a oferit doi lemuri catta.
„Până acum am avut trei civete de palmier brune, toate fiind masculi. Acum ce am adus sunt două civete de palmier albe, mascul și femelă. La solicitarea întregii comunități internaționale, noi o să încercăm să-i reproducem și o să vedem ce rezultat o să avem. Astfel, am putea să avem chiar un studiu adevărat, ca să înțelegem dacă este o subspecie civeta albă sau este o genă recesivă care apare în anumite generații”, a explicat administratorul Grădinii Zoologice, Roman Crețu.
A doua specie este kinkaju, un mamifer care a ajuns pentru prima dată la Grădina Zoologică din Chișinău. Deși pare inofensiv, are gheare și dinți ascuțiți, specifici unui animal prădător.
„Este asemănător ratonului și este un carnivor adevărat. Acest fapt o demonstrează și ghearele și dinții pe care acesta îi posedă. Interesant este prin faptul că se hrănește fiind atârnat, ținându-se cu coada de crengi. Cu capul în jos mănâncă acesta, și picioarele din spate le folosește la articularea și la darea mișcărilor de orientare”, a povestit administratorul Grădinii Zoologice, Roman Crețu.
Ambele specii sunt nocturne și au nevoie de căldură și umiditate. Odată cu diversificarea colecției de animale active pe timp de noapte, administrația Grădinii Zoologice ia în calcul organizarea unor expoziții nocturne, pentru ca vizitatorii să le poată observa în mediul lor activ. Deocamdată, noile animale nu au primit nume. Responsabilii menajeriei spun că acestea reacționează încă la sunetele cu care s-au obișnuit la foștii proprietari.
„Vrem să-i personalizăm și să fie, cumva, reprezentativ caracterului. Numele pe care le posedă sunt doar niște combinații de sunete, ca să poți să lucrezi cu ei, ca să reacționeze la acele sunete”, a precizat administratorul Grădinii Zoologice, Roman Crețu.
Vizitatorii cu care am discutat salută venirea noilor locatari și spun că astfel de inițiative pot atrage și mai mulți oameni la Grădina Zoologică.
„Este o idee foarte bună să aducă mai multe animale, pentru că astfel vor veni mai mulți vizitatori.”
„Pe de altă parte, aceasta este și o modalitate de a salva unele specii amenințate de vânători și de braconaj. În acest fel, Grădina Zoologică poate contribui la protejarea și conservarea unor specii de animale.”
În total, colecția Grădinii Zoologice din Chișinău numără 1.180 de exemplare, care reprezintă 136 de specii de animale.




































