Consilierul MAN din Budești, Grigore Brailița, vizat recent într-o investigație Cutia Neagră PLUS, a primit o autorizație de construcție după ce primarul capitalei Ion Ceban a dat indicații directe ca documentul să fie emis. Dezvăluirea a fost făcută de viceprimara Irina Gutnic, care a semnat actul.
Autorizația a fost emisă în ianuarie 2025, pentru construcția unei case chiar în centrul Chișinăului, pe strada Tricolorului, în apropiere de Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu. Documentul a fost eliberat de Primăria Chișinău în pofida faptului că pe rolul Curții Supreme de Justiție se afla un litigiu în care era vizat respectivul bun imobil, iar autoritatea locală este chiar parte în procesul de judecată.
În cadrul unui interviu Cu Sens, Irina Gutnic a declarat că Ion Ceban a fost cel care a cerut ca autorizația de construcție în favoarea lui Grigore Brailița să fie eliberată. Viceprimara susține că, după ce a plecat din MAN și de la Primărie, a depus și un autodenunț ce vizează acea autorizație și a prezentat actul organelor de drept.
Contactată de TV8 pentru alte detalii, Irina Gutnic a precizat că eliberarea acelei autorizații de construcții era contrară legii și pentru a nu fi părtașă la comiterea unei ilegalități a introdus în document o mențiune specială care prevede că „efectul executoriu al autorizației va începe din momentul obținerii hotărârii irevocabile a instanței de judecată”.
„La solicitarea conducerii Primăriei am semnat autorizația de construire într-un moment în care litigiul privind eliberarea acesteia nu era încă soluționat irevocabil. Tocmai pentru că era ilegală emiterea autorizației, am inclus o mențiune expresă prin care am condiționat intrarea ei în vigoare odată cu soluția Curții Supreme de Justiție. Această mențiune este esențială pentru aprecierea acțiunilor mele. Ea arată că am luat în considerare existența litigiului și am urmărit să împiedic producerea efectelor autorizației înainte de clarificarea situației judiciare. Eu m-am asigurat, chiar dacă conducerea a insistat semnarea autorizației”, susține Irina Gutnic.
Familia Brailița se judecă cu Primăria Chișinău încă din 2017, după ce Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare a refuzat să elibereze certificatul de urbanism pentru proiectarea și construirea unei casei de locuit cu etaj și mansardă pe strada Tricolorului, în centrul istoric al Chișinăului. Brailița s-a judecat mulți ani și cu unul dintre vecinii imobilului, care s-a împotrivit construcției.
Litigiul dintre familia Brailița și Primăria Chișinău nu este soluționat nici astăzi la Curtea Supremă de Justiție. O ședință este planificată chiar pe 4 noiembrie curent.

Grigore Brailița nu ne-a răspuns la telefon pentru a oferi un comentariu vizavi de dezvăluirile făcute de viceprimara Irina Gutnic. Contactat anterior, acesta a refuzat de fiecare dată să vorbească cu reporterul TV8.
Grigore Brailița este consilier în satul Budești pe lista MAN. Cutia Neagră PLUS a arătat recent într-o investigație cum a obținut alesul local 6 ha de teren din localitate pentru a construi un complex de agrement cu restaurant, locuri de cazare și chiar un aerodrom pentru motodeltaplane. Locuitorii Budeștiului se opun construcției și cer Primăriei să rezilieze contractul semnat cu firma Grox- Plus a lui Grigore Brailița.
După publicarea investigației, primarul și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că nu știa despre deciziile aprobate la Budești în favoarea consilierului Grigore Brailița și a dat asigurări că situația va fi discutată la partid. „Se vor lua măsuri, dacă vor exista suspiciuni și dovezi că s-au comis ilegalități”, a promis Ceban.




































