Iliana Iotova este pe cale să devină prima femeie aleasă în funcția de președinte al Bulgariei. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale de la Sofia, oficiala, care îndeplinește interimatul funcției și beneficiază de sprijinul fostului președinte Rumen Radev, conduce detașat în al doilea tur de scrutin desfășurat duminică, pe fundalul unei prezențe scăzute la vot.
După procesarea a 99,95% din procesele-verbale, Iotova a obținut 57,58% din voturi, adică aproximativ 1,1 milioane de opțiuni exprimate. Contracandidatul ei, Andrey Ghiurov, a acumulat 39,47% din voturi (circa 749.500 de opțiuni), în timp ce 2,95% dintre alegători au bifat opțiunea „Nu susțin pe nimeni”, transmite Reuters.
Turul doi a avut loc după primul scrutin din 25 octombrie, în care niciunul dintre candidați nu a obținut majoritatea necesară pentru o victorie directă. Atunci, echipa Iotova s-a clasat pe primul loc cu 34,6% din voturi, urmată de Ghiurov cu 32%.
Iotova, fostă vicepreședintă a țării, a preluat interimatul funcției de președinte în luna ianuarie, după ce Rumen Radev a demisionat pentru a intra în cursa parlamentară, pe care a și câștigat-o pe o listă considerată de mulți analiști politici drept favorabilă Kremlinului.
Radev o susține pe Iotova, iar ambii au pledat public pentru o soluționare diplomatică a războiului din Ucraina.
Deși și-a recunoscut înfrângerea în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, candidatul pro-occidental Andrei Ghiurov a declarat duminică seară că societatea bulgară trebuie să caute unitatea, nu diviziunea. El a subliniat că responsabilitatea sa politică va continua și că eforturile susținătorilor săi nu au fost în zadar.
„Am creat o platformă cu adevărat bună, pe care se poate construi în continuare”, a spus Ghiurov, mulțumindu-le alegătorilor, familiei sale, colegului său de campanie Georgi Kandev, dar și formațiunilor politice care i-au susținut candidatura. De asemenea, fostul prim-ministru interimar i-a felicitat pe învingători.
De cealaltă parte, prim-ministrul Rumen Radev și Iliana Iotova au celebrat rezultatul obținut. Campania acesteia s-a axat pe un mesaj favorabil dialogului cu Rusia și pe opoziția față de ajutorul militar destinat Ucrainei.
În replică, Andrei Ghiurov a promovat o platformă pro-NATO și pro-UE, transformând scrutinul într-o opțiune directă între orientarea pro-Kremlin și integrarea euro-atlantică.
Totodată, guvernul condus de Radev a fost recent criticat într-o rezoluție a Parlamentului European pentru modul în care a reacționat la atacurile rusești asupra navelor civile din Marea Neagră.
După anunțarea rezultatelor, Rumen Radev a declarat că alegerile confirmă direcția politică actuală.
„Astăzi, bulgarii au ales viitorul în detrimentul trecutului. Au ales pacea, stabilitatea, au ales normalitatea. Au ales o perspectivă durabilă și clară”, a punctat premierul bulgar, adăugând că nu mai există cale de întoarcere la „umbrele trecutului din perioada de tranziție” și că rezultatul încurajează implementarea unor reforme active.
La rândul său, Iliana Iotova a adresat mulțumiri tuturor cetățenilor care s-au prezentat la urne, indiferent de opțiunea lor de vot:
„Vreau să le mulțumesc și celor care nu ne-au susținut, dar au ieșit astăzi la vot; votul lor înseamnă, de asemenea, foarte mult pentru noi, deoarece vom asculta ce ne-au transmis. Vreau să le mulțumesc și cetățenilor bulgari activi care au ieșit la vot, dar nu au susținut pe nimeni; vom face o analiză foarte serioasă și vom răspunde preocupărilor lor”, a concluzionat Iotova.





































