Banii din conturile bancare ale moldovenilor nu au fost afectați de atacul cibernetic asupra serviciilor publice digitale. Banca Națională a Moldovei dă asigurări că sistemele băncilor sunt separate de platformele vizate de atac și funcționează independent.
Potrivit unui comunicat al BNM, informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora simpla cunoaștere a codului IBAN ar permite accesul la banii dintr-un cont, nu corespund realității. În realitate, însă, acest cod doar identifică un cont bancar, iar pentru retragerea sau transferul banilor sunt necesare verificări și autorizări.
Banca Națională îndeamnă oamenii să nu ofere nimănui parolele, codurile PIN sau codurile de confirmare primite prin SMS ori în aplicațiile bancare. Inclusiv celor care se prezintă reprezentanți ai băncilor sau a unor instituții publice. În același timp, instituția dă asigurări că sistemul bancar este solid și bine capitalizat, iar băncile dispun de resurse pentru a-și onora obligațiile față de clienți.




































