Republica Moldova ar putea deveni al treilea stat, după Muntenegru și Albania, ca viteză și grad de implementare a acquis-ului comunitar din rândul tuturor țărilor candidate la Uniunea Europeană. Afirmația a fost făcută de emisarul special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, Nicu Popescu, la emisiunea „Cutia Neagră PLUS” de la TV8, în contextul în care țara noastră urmează să primească, pe 4 noiembrie, o nouă evaluare a progreselor pe drumul integrării europene.
„Sentimentul meu este că Republica Moldova se află pe o traiectorie de a deveni al treilea stat ca viteză și grad de implementare a acquis-ului comunitar dintre toate statele candidate ale UE”, a declarat Popescu.
Potrivit emisarului, Muntenegru și Albania continuă să ne depășească întrucât au început procesul de aderare mult mai devreme, depunând cererile în 2008, respectiv 2009.
„Dacă acest lucru se confirmă pe 4 noiembrie, evident, este un motiv extraordinar de bucurie pentru noi”, a menționat oficialul.
Deși Republica Moldova a fost apreciată de Comisia Europeană pentru progresele majore înregistrate în justiție, energie și digitalizare, raportul din 2025 arăta că reformele nu avansau la fel de rapid în toate domeniile. Agricultura, mediul și administrația publică rămâneau capitolele unde evoluțiile erau mai lente, iar instituțiile trebuiau să-și sporească eficiența și capacitatea de implementare a standardelor europene. În acest context, Popescu a declarat că, față de anul trecut, „sunt progrese”, dar a recunoscut că „reforma justiției este cel mai complicat” aspect.
Popescu a mai notat că, în procesul de aderare a țării noastre la UE, Republica Moldova se bucură de sprijin politic din partea populației blocului comunitar. Cu toate acestea, oficialul a subliniat că trebuie „să se construiască în continuare rețele de sprijin” și să se facă „eforturi de persuasiune că Moldova merită să adere la UE”.
„Rezerva de simpatie este mare, dar trebuie aprofundată și cultivată, inclusiv prin diplomație culturală și parlamentară. Este nevoie de un efort susținut pentru ca publicul din UE să afle mai multe despre țara noastră”, a menționat Popescu.
Anterior, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a declarat că rata de implementare a reformelor în Republica Moldova este de 93%, cea mai mare dintre toate statele analizate. Urmează Ucraina cu 87%, în pofida războiului declanșat de Rusia.
În același timp, progresul în procesul de aderare rămâne neuniform în rândul țărilor candidate: Muntenegru a închis deja 14 capitole de negociere, iar Albania a deschis toate cele șase clustere într-un interval de aproximativ un an. La polul opus, Serbia înregistrează o rată de implementare de doar aproximativ 30%, potrivit datelor prezentate de oficiali în primăvara anului 2026.
Comisara Marta Kos este așteptată la Chișinău în perioada 9-10 noiembrie 2026, cu ocazia Conferinței anuale privind extinderea UE. Evenimentul va reuni discuții despre reformele pe care Republica Moldova trebuie să le continue, prioritățile negocierilor de aderare și progresele înregistrate în procesul de integrare europeană.





































