Internaționalul moldovean, Ștefan Bodișteanu, a marcat pentru Botoșani un gol în partida pierdută de echipa sa în deplasare cu Universitatea Craiova, 1:2 în Superliga României.
Cu internaționalul moldovean Ștefan Bodișteanu doar pe banca de rezerve, Craiova a reușit să deschidă scorul în minutul 21. Mora a centrat din prima de pe partea dreaptă, iar Matei a finalizat din centrul careului, fără să-i ofere vreo șansă portarului advers. Oltenii au continuat să atace și au făcut 2:0 numai șase minute mai târziu. Baiaram a primit o pasă lungă, a pătruns în careu și i-a oferit mingea lui Al Hamlawi, care a înscris cu un șut plasat.
La pauză, ambii antrenori au efectuat schimbări, iar Marius Croitoru l-a trimis pe teren pe Ștefan Bodișteanu. Mutarea oaspeților a dat rezultate aproape imediat și în minutul 51, Bodișteanu a înscris.
Reușita moldoveanului a inspirat oaspeții, care au căutat golul egalizator, dar apărarea Craiovei a rezistat, iar partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2:1.
FC Botoșani rămâne pe locul 12, după ce a suferit a patra înfrângere în ultimele cinci etape.
În următoarea etapă Bodișteanu și Co se vor duela cu vecina din clasament Oțelul Galați pe 9 noiembrie.
video: yt/PrimaSport1




































